Cum a castigat un administrator de fonduri american 3 miliarde de dolari de pe urma crizei creditelor ipotecare |
Autor: GhiseulBancar.ro 2008-02-09 16:02 |
|
Administratorul american de fonduri de investii John Paulson a câstigat cel putin 3 miliarde de dolari din comisioane în 2007, mizând pe criza creditelor cu risc ridicat, potrivit publicatiei Trader Monthly, care a întocmit clasamentul anual al celor mai bine plătiti administratori, scrie AFP.
Potrivit publicatiei, Paulson avea la începutul lui 2007 un portofoliul de active sub gestiune de 7 miliarde de dolari, care până la finalul anului a ajuns la 28 miliarde dolari, din care aproximativ 3 miliarde dolari i-au revenit lui si echipelor sale sub formă de comisioane.
Simtind încă din 2006 că o criză imobiliară se anunta în Statele Unite, Paulson a pariat pe prăbusirea produselor financiare legate de creditele imobiliare cu risc ridicat folosind instrumente financiare complexe prin intermediul celor 12 fonduri administrate de firma sa.
Cele mai performante fonduri ale lui Paulson si-au mărit activele de sapte ori într-un.
Fostul presedinte al Federal Reserve, Alan Greenspan, s-a alăturat în ianuarie societătii de investitii condusă de Paulson, Paulson & Co, în calitate de consilier.
|
|