www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Jean-Claude Trichet: BCE ar putea reduce dobanda de referinta

Autor: Bancherul.ro
2008-10-28 13:54
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat luni că o nouă reducere a dobânzii cheie este posibilă, în cadrul viitoarei şedinţe de politică monetară, arată AFP.

"Consider că este posibil" ca BCE să reducă dobânda cheie în cadrul următoarei întâlniri a consiliului guvernatorilor, din 6 noiembrie, deoarece se pare că presiunile inflaţioniste s-au temperat, a declarat Trichet în cadrul unei conferinţe.

În 8 octombrie, BCE a micşorat dobânda cheie cu 0,5 puncte procentuale, până la 3,75%, într-o acţiune concertată cu alte mari bănci centrale, iar analiştii se aşteaptă la o relaxare suplimentară a politicii monetare, în condiţiile în care încetinirea creşterii economice a redus presiunea asupra inflaţiei.

Ministrul francez al economiei, Christine Lagarde, a declarat vineri că BCE poate reduce dobânda cheie într-o mai mare măsură decât banca centrală americană, Federal Reserve, adăugând că temerile privind inflaţia s-au temperat. Federal Reserve a redus dobânda cheie la 1,5%, în 8 octombrie.