Romania are nevoie de tinerii plecati sa studieze in strainatate, spune ambasadorul SUA
|
Autor: Bancherul.ro 2008-02-09 15:19 |
|
România are nevoie de tinerii plecati în străinătate pentru a deveni "un model de justitie si transparentă", le-a spus studentilor români de la New York ambasadorul SUA Nicholas Taubman, aflat în tara natală într-un turneu de promovare a oportunitătilor de afaceri în România.
Fără implicarea tinerilor plecati la studii în străinătate, România nu-si poate finaliza tranzitia de la trecutul comunist si reforma justitiei, consideră ambasadorul Nicholas Taubman, care în noiembrie 2007 critica dur amendamentele adoptate de Parlament la Codul Penal si Codul de Procedură Penală.
"Chiar dacă România a făcut progrese mari, tranzitia de la trecutul său nu este tocmai completă si mai rămân lucruri importante de făcut. Generatia voastră are rara ocazie de a transforma România în tara pe care o vreti pentru voi si copiii vostri. Dacă vă gânditi la o Românie prosperă în care toate sectoarele societătii să beneficieze de succesul economiei, voi puteti să înfăptuiti acest lucru. Dacă v-ati dorit vreodată ca România să devină un model de justitie si transparentă, voi puteti să contribui ca acest lucru să devină realitate. Dar nimic din toate acestea nu este posibil dacă sunteti departe, privind România de pe tusă, din străinătate", a declarat Taubman, citat de NewsIn.
Ambasadorul american le-a spus studentilor români că oportunitătile de angajare sunt foarte atractive în România, pentru că multinationalele caută români chiar si pentru pozitii de conducere. "În loc să plecati din tară pentru a găsi locuri de muncă atractive si bine plătite, aceste companii sunt acum în România, mai aproape de casele si famiile voastre. Lideri din mediul de afaceri din România îmi spun în mod repetat că pur si simplu nu reusesc să găsească destui angajati cu studii si competente, iar concurenta e deja acerbă pentru muncitorii cei mai buni. Am fost impresionat să văd că sectorul privat, dar si cel public, oferă pozitii de răspundere si autoritate unor tineri, pozitii pe care de obicei le ocupă angajati mai în vârstă. Din câte văd si aud, acesti tineri se descurcă admirabil", a spus Taubman.
Ambasada SUA participă în acest sens la o initiativă a guvernului român de a lansa un program de vară prin care studentii români să poată face practică în multinationale cu sediul în România. "Sperăm ca o versiune-pilot a acestui program să poată fi testată în următoarele luni, începând cu o bursă a locurilor de muncă la începutul lunii mai", a detaliat Taubman.
|
|