www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Alpha Bank a facut un profit brut de 1,4 milioane euro in trimestrul 1 din 2014, dupa pierderi de 4,7 milioane euro in 2013

Autor: Bancherul.ro
2014-06-02 16:24

Alpha Bank Romania a obtinut in primul trimestru din 2014 un profit brut de 1,4 milioane euro, dupa pierderi de 4,7 milioane euro inregistrate la finalul anului trecut. In primele trei luni din 2013, banca greceasca acumulase pierderi de 13 milione euro. In trimestrul 4 din 2013 banca reusise un profit de 6 milioane de euro iar in trimestrul 3 al anului trecut castigurile au fost de 10 milioane euro, fata de pierderi de 7 milioane in trimestrul 2.

Alpha Bank si-a majorat cu 3,4% veniturile operationale, la 36,8 milioane euro, in timp ce cheltuielile au scazut cu 3,6%, la 21 milioane euro.


Provizioanele aferente creditelor neperformante au scazut cu 45%, la 14,4 milioane euro, fata de 26 milioane in T1 2013, dar sunt in crestere fatra de precedentele doua trimestre (7 milioane euro in T 3 2013 si 9 milioane euro in T4 2013).


Rata creditelor neperformante se situa la 14,4% in martie 2014, la fel ca la finalul lui 2013. Gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante era de 80,1% in martie 2014, in crestere cu 14% fata de trimestrul anterior, cand era de 76,9%.

Banca si-a redus volumul de credite cu 5,1%, la un sold total de 2,874 milioane euro, pe fondul scaderii cu 9,5% a creditelor de consum, la un total de 311 milioane euro si diminuarii cu 9,7% a creditarii companiilor, la un sold total de 1,722 miliarde euro.


Stocul de credite imobiliare a avansat in schimb cu 8,3%, la 841 milioane euro.


Depozitele Alpha Bank au crescut cu 6,6% pe parcursul ultimului an, la un total de 1,447 miliarde euro, raportul credite/depozite coborand la 199%.

Alpha Bank Romania si-a mentinut in primul trimestru numarul de unitati pe care le detinea la sfarsitul lui 2013, respectiv 149 de unitati, precum si numarul de angajati, la 2.023 de oameni.