Avocatul Gheorghe Piperea si-a sustinut saptamana trecuta, in fata unei instante de la Inalta Curte de Casatiei si Justitie, argumentele in favoarea cererii de eliminare a clauzelor abuzive din contractele de credite ale BCR, in cadul unui proces colectiv in care reprezinta un grup de aproximativ 200 de clienti ai bancii. Procesul a fost pierdut la Curtea de Apel, insa avocatul a facut recurs la Inalta Curte, care va lua o decizie in aceasta saptamana.
Sa vedem insa cum isi sustine Piperea cauza in fata instantei supreme, in comparatie cu spectacolele de la diverse televiziuni unde isi face reclama gratuita pledand in aparatorul celor napastuiti de miselia bancilor.
Primul argument: instanta nu a inteles...intelesul procesului
Mai intai, Piperea a sustinut ca judecatorii Curtii de Apel care au decis impotriva lui nu au inteles, pur si simplu, natura procesului. El a precizat ca este vorba de o actiune in raspundere civila delictuala, nu o actiune in raspundere civila contractula, fiind bazata pe articolul 1, alin.1 din Legea 193, nu pe OUG 50, care interzice clauzele abuzive in contractele profesionistilor cu consumatorii, si pe art.6 alin. 1 din aceeasi lege care prevede ca o clauza abuziva trebuie eliminata, odata ce s-a constatat faptul ca este abuziva.
El a precizat ca art. 255 alin.3 din Codul civil impica o raspundere civila delictuala ca efect al nulitatii unei clauze contractuale. De asemenea, sanctiunea raspunderii in momentul in care se constata caracterul abuziv al unei clauze este prevazuta foarte clar si in art. 7 alin. 1 din Directiva 93/13 a Uniunii Europene.
Al doilea argument al lui Piperea: judecatorii au venit cu propriile aprecieri gresite: "simple, judecatoresti"
Cea mai iritanta greseala facuta de Curtea de Apel, a sustinut Piperea, este faptul ca judecatorii acestei instante, in loc sa tina seama de legislatia privind protectia consumatorului, au venit cu doua aprecieri simple si gresite.
Prima greseala facuta de Curtea de Apel: a sustinut ca din moment ce exista tipuri diferite ale dobanzilor si comisioanelor, inseamna ca a existat o negociere. Piperea spune ca instanta nu a verificat daca banca a facut dovada contrarie, si anume faptul ca a avut loc o negociere. Iar avocatii BCR, a precizat Piperea, au demonstrat doar faptul ca a existat o informare adecvata a clientilor, dar nu si daca acestia au avut posibilitatea de a influenta natura clauzei contractuale, conform prevederilor art. 4 alin. 3 din legea insolventei.
A doua greseala, a spus Piperea, este ca judecatorii au apreciat ca din moment ce au existat 3 tipuri de contracte, pentru care consumatorii au putut opta, inseamna ca acestia si-au asumat un dezechilibru contractual.
Piperea sustine insa ca nu exista dubii cu privire la existenta prezumtiei privind lipsa negocierii, prevazuta de art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000, necombatuta nici macar in ceea ce sustine banca in apararea sa.
Prezumtia de dezechilibru
Piperea a mai spus ca prezumtia de lipsa a echilibrului contractual, desi nu rezulta expres din dispozitiile Directivei 23, apare in interpretarile date de Curtea de Justie a Uniunii Europene in foarte multe spete.
In privinta dezechilibrului, Piperea a exemplificat prin prevederile punctului 40 din speta Curtii europene de justitie in cazul Mohamed Aziz C-415/11 din 2013, despre care sustine ca este de fapt in favoarea clientilor BCR si nu a acesteia, asa cum a invocat banca initial.
Intrucat clientii bancii se afla intr-o tipla postura de inferioritate in raport cu banca, si anume in ceea ce priveste puterea economica, pozitia juridica, precum si capacitatea tehnica si juridica, artic. 6 alin. 1 din Directiva 23 prvede ca o clauza abuziva nu creaza obligatii pentru consumator, a sustinut Piperea.
Jurisprudenta europeana stabileste ca este vorba de o dispozitie imperativa care urmareste sa substituie echilibul formal pe care-l instituie contractul dintre drepturile si obligatiile contractantilor printr-un echilibru real, de natura sa restabileasca egalitatea dintre aceste parti, a adaugat el.
Aceasta speta arata ca in momentul incheierii contactului de credit a existat o lipsa de egalitate intre parti, din moment ce se vorbeste de restabilirea acestei egalitati. Asadar, echilibrul formal prevazut in contracte este inlocuit de aceasta legislatie cu un echilibru real, in care partile sunt puse realmente pe picior de egalitate.
Piperea a tras asadar concluzia ca respectivele decizii dovedesc existenta unei prezumtii de dezechilibru in contractele de credit.
Piperea a mai sustinut ca si in codul civil, mai exact in art. 170, se prevede ca daca ai semnat un contract, acest lucru nu inseamna ca acesta este valabil din punct de vedere legal sau ca este echilibrat.
"E adevarat ca si banca isi doreste sa obtina un profit din acest contract, dar daca tu, banca, prin modul in care interpretezi contractul si recalculezi in fiecare semestru acest DRV (dobanda de referinta variabila) in zona ruinei, in mod evident nu se mai poate respecta ideea echilibrului", a sustinut Piperea in fata judecatorilor.
Piperea a spus ca este laudabil modul in care a fost prevazuta in noul cod civil conceptia cu privire la echilibrul prestatiilor. "Chiar daca nu ar fi legislatia de protectia consumatorilor, in dreptul comun tot ar trebui sa ajungem la concluzia ca in situatia in care exista o inegalitate a partilor de la inceput sau care survine ulterior, trebuie sa intervina instanta si sa echilibreze situatia", a adaugat Piperea.
Buna credinta
In ceea ce priveste principul bunei credinte, un alt element necesar pentru dovedirea unei clauze abuzive, Piperea a sustinut in fata judecatorilor urmatorul argument:
Desi buna credinta se prezuma in mod obisnuit in contractele dintre particulari, in aceata materie nu este prezumata: "Nu poti spune, fara sa exagerezi, ca e prezumata reauta credinta, spun doar atata: ca e inlocuita prezumtia de buna credinta cu obligatia partii adeverse de a demonstra ca e de buna credinta."
Piperea: Judecatorii Curtii de Apel ne-au iritat
El a acuzat Curtea de Apel ca s-a substituit bancii, care nu a reusit sa faca dovada prezumtiei de negociere si de dezechilibru, aducand ca exemplu cateva contracte de credit.
"Acest sistem de prezumtii pe care-l prevede legea in favoarea consumatorilor este inlaturat de instanta intr-un mod iritant pentru noi", a spus Piperea in stilul sau repezit, cu un ton aproape paranoic.
Piperea a mai sustinut apoi ca legislatia interna prevede ca pentru ca o clauza privind dobanda sa fie deteminabila, atunci trebuie sa se refere la un indice verificabil preum Euribor.
El a invocat art. 37 din Ord. 50 pe 2010, care spune ca in cazul in care dobanda este varabila, trebuie raportata la un indice public de tipul Euribor, cerinta prevazuta si de Legea 193 pe 2000 litera a din anexa, lege invocat, de altfel, in actiunea lui Piperea si care spune, acesta, era in vigoare in momentul in care banca a incheiat contractele de credit.
Piperea a adus din nou in sprijin speta Mohamed Aziz, potrivit careia intr-un contract in care consumatorul se obliga la o prestatie fata de banca prin plata unei dobnazi nu se poate considea ca aceasta prestatie, ce se intinde pe mai multi ani, poate sa depinda de elemente imprevizibile, precum politica de risc si creditare a bancii, riscul de tara, riscul de credite neperformate etc.
"Daca va veti uita la cele trei componente ale DRV, despre care oamenii stiau de fapt ca e Euribor, nimic altceva, veti observa ca exista un Euribor la care se face referire, o marja fixa si inca ceva inefabil, inexplicabil, necunoscut in momentul acordarii creditului cred ca nici macar de ofiterii de credit de la BCR. Aceasta ne explica acum ca este compus din costurile cu rezerva minima obligatorie (RMO), asta in conditiile in care, in cazul altei banci, BNR a considerat in 2008 ca e atat de grav sa pui in costurile suportabile de catre client un astfel de risc incat a amendat banca si a schimat conducerea bancii. Costul cu RMO cateodata este 0 la creditele ipotecare. Cum sa incluzi in aceasta calculatie un cost cu RMO care este 0, apoi sa sustii cu foarte mare seriozitate ca de aceea creste acest DRV si ca aceasta este dobanda de referinta la care se refera contractul?!", s-a mirat Piperea cu emfaza, ca un avocat.
Cazul Kasler
Piperea a invocat in sprijinul sau si recentul caz Kasler si Káslerné Rábai vs. OTP, in care se spune ca instanta nationala poate sa ajunga la concluzia ca o clauza de shimb valutar este parte esentiala a contractului (deci nu poate fi eliminata). Numai ca daca banca aduce acest argument in favoarea sa, apreciaza Piperea, este foarte periculos, intrucat ar fi vorba de dovedirea faptului ca banca face speculatie valutara si nu creditare, ceea ce este interzis in legislatia de protectie a consumatorului. Mai mult, a sustinut Piperea, acest lucru pune si patrimoniul bancii intr-o situatie delicata.
Respectivul caz mai spune, in raspunsul la intrebarea 2, un lucru foarte interesant, in opinia lui Piperea, si anume ca, desi este vorba de o clauza referitoare la pret, judecatorul trebuie sa analizeze nu doar daca acea caluza este clara din punct de vedere gramatical, ci sa verificie sa fie inteligibila din punct de vedere economic, adica sa avertizeze consumatorul asupra riscurilor pe care si le asuma si a oblgiatiilor pe o perioada lunga.
Poate judecatorul sa modifice pretul unui contract?
Piperea a mai presupus ca avocatii BCR se vor referi cu precadere in apararea lor la faptul ca tot ce are referire la calcule, sume, bani, face parte din pret iar judecatorul nu are voie sa analizeze caracterul abuziv al respectivei clauze ce priveste pretul.
"In mod evident este cat se poate de exagerat acest luucru, iar cauza Kasler ne spune asta. Si avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Niels Wahl, spune ca daca ai spune ca tot ce e ban face parte din pret, inseamna ca pur si simplu ai inlatura de la aplicare legislatia protectiei consumatoruui. Pentu ca pana la urma contractul de credit bancar este bani, iei o suma cu imprumut, o dai inapoi cu dobanda respectiva. De aici concluzia ca daca faci rationamentul de excludere, nu faci altceva decat sa incalci un principiu fundamental din Directica 93/13, adica principiul efectivitatii acestei reglementari", a sustinut Piperea.
Piperea a adus in discutie si cauza Invitel vs. Ungaria din 2012, care spune ca daca ceea ce se acuza in actiunea formulata de consumator nu este dobanda ci mecanismul de modificare a dobanzii sau alte costuri, atunci instanta nu numai ca poate analiza caracterul abuziv, dar mai mult decat atat, e obligata, chiar si din oficiu, sa analizeze caracterul abuziv al acesteia.
Piperea a mai spus ca, de altfel, Inalta Curte de Casatie, in mai mult de 115 cauze in care a avut de-a face cu astfel de aparari ale bancilor, a spus de fiecare data ca poti modifica pretul, in cazul in care limbajul nu este clar si inteligibil, daca este vorba despre un mecanism de modificare a pretului si a costurilor si nu de pret, daca este vorba de fapt de costuri, precum comisionul de risc, de administratre, de monitorizare, care sunt de fapt un supliment de dobanda, o dobanda mascata si deci nu se poate considera ca este clar si inteligibil. Toate aceste trei motivatii, a adaugat Piperea, sunt regasite si in speta Munteanu, in care judecatorii Inaltei Curti au constatat caracterul abuziv al dobanzii BCR.
Inalta Curte pare a avea o pozitie oscilanta
Piperea a apreciat ca decizia in acest caz e "o chesiune de mare anvergura in privinta interpretarii acestei legislatii, in conditiile in care Inalta Curte de Casatie pare a avea o pozitie oscilanta in aceasta privinta."
El a explicat ca legislatia clauzelor abuzive la nivel european si implementarile in legislatia noastra prevede inlaturarea clauzelor abuzive din contract ca o sanctiune si ca un mijloc de preventie impotriva profesionistului sau altora care ar avea tentatia sa foloseasca si ei clauze abuzive, folosindu-se de puterea economica disproportionat de mare pe care o au fata de consumatori si sa obtina astfel castiguri nemeritate (plati nedatorate).
"Asa trebuie sa se interpreteze si in dreptul nostru modul in care trebuie sa se aplice aceasta reglementare: cu titlu de sanctiune si de preventie", a sustinut Piperea.
El a sustinut, de altfel, ca instantele din tara au inceput sa ia decizii in acest sens, cum a fost si cazul Vidican, de la Inalta Curte, dand exemplul unui caz de la Tribunalul Botosani, care a dispus inlaturarea dobanzii din contractul de credit al BCR.
"E adevarat ca in cazul Munteanu s-a dispus aceeasi solutie, urmand insa ca partile sa incerce o negociere, dar ca si in cazul acesta si in Munteanu, noi am cerut pere (de la BCR) si ni s-a oferit mere. In schimb, in cauza Mateescu, ni se spune ca, cu titlu de sanctiune, se elimina din contract clauza respectiva, dar pentru a nu permite profesionistului sa scoata chiar si din acest lucru un profit, se inlocuieste acea clauza cu dispozitiile initiale din contract, adica marja fixa plus Euribor", a precizat Piperea.
El a afirmat ca in cauza Kasler se prevede ca daca se elimina clauza abuziva, se poate inlocui cu o prevedere interna. In dreptul romanesc, exista dobanda legala si norme imperative prevazute de art.37 din ordonanta 51 din 2010, care trimite la Euribor. "Atunci cand partile au intentionat ca in contract sa aiba o dobanda variabila si nu una fixa, atunci aceasta variabilitate va juca exclusiv in baza Euribor si nu pe baza oricaror altor interpretari precum acel ceva inefabil, si care nu s-a reusit explicat nici macar de avocatii bancii ce inseamna", a spus Piperea.
