www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Dintre utilizatorii cardurilor de credit Garanti Bank, 45% au platit in rate fara dobanda, cu ocazia cumparaturilor de Paste

Autor: Bancherul.ro
2014-05-26 12:26

Garanti Bank anunta ca a înregistrat în perioada sărbătorilor Pascale o creștere cu 15% comparativ cu 2013 a volumului total de tranzacții realizate cu cardul de credit Bonus Card. Aproape 25.000 de persoane și-au folosit cardurile în perioada 11-25 aprilie și fiecare client a înregistrat o medie de trei cumpărături și 541 RON cheltuiți.

De Paște, posesorii de Bonus Card și-au folosit cel mai frecvent cardurile de credit pentru cumpărături în magazine alimentare, de îmbrăcăminte și pentru achiziția de electronice, 55% dintre aceste sume reprezentând plăți integrale, în timp ce 45% au fost cumpărături în rate fără dobândă, precizeaza banca intr-un comunicat.

Din totalul cumpărăturilor făcute cu Bonus Card în perioada 11-25 aprilie, 9% au fost online. Posesorii de card au cumpărat online cel mai des cosmetice, și-au plătit utilitățile electrice și au achiziționat produse electronice, în timp sumele cele mai mari au fost cheltuite pentru achiziția de electronice, cosmetice și produse IT, clienții beneficiind de avantajul de a putea plăti aceste produse în până la 12 rate fără dobândă și de a primi bonus la fiecare cumpărătură.

Clienții Garanti Bank și-au folosit bonusurile în special pentru achiziția de electronice, îmbrăcăminte și în magazinele de bricolaje.

Rezultatele înregistrate în perioada Paștelui în ceea ce privește tranzacțiile cu Bonus Card demonstrează că românii sunt încă mai interesați să cumpere mâncare decât orice altceva de sărbători. Motivul pentru care cumpărăturile cu Bonus Card în benzinării sunt pe locul doi în topul tranzacțiilor offline este faptul că am organizat campanii foarte atractive în luna aprilie, cu scopul de a crea o experiență bancară de valoare pentru clienți și de a crește loialitatea acestora. Prin intermediul campaniillor respective am înregistrat rezultate care ne-au depășit așteptările“, a declarat Emre Unal, Director Carduri Garanti Bank.

Clienții Garanti Bank care și-au folosit cardurile Bonus Card de Paște sunt în mare parte bărbați (58%) cu veniturii medii (54%), în zona București & Ilfov (26%). Aproape jumătate (48%) sunt în grupul de vârstă 35-44 și 72% sunt căsătoriți.