Ȋn ultimii ani, aderarea României la zona euro a devenit o țintă mișcătoare. Ultimul termen menționat acum este 2019. Considerăm acest nou termen ca fiind foarte ambițios și credem că o dată de aderare mai realistă ar fi dincolo de 2021, se arata intr-o analiza a Erste Bank, semnata de economistul-sef al BCR, Radu Craciun.

România are nevoie de mai mult timp decât se consideră în prezent în discuţiile publice pentru a adera la zona euro, apreciaza acesta in continuare.

Deşi toate criteriile de convergenţă nominale ar putea fi atinse în curând, diferenţialul de dezvoltare economică dintre ţara noastră şi restul Uniunii Europene este prea mare pentru a fi ignorat.

Lejeritatea cu care calendarul de aderare a variat în ultimii ani sugerează că factorii de decizie din România tind să ignore provocările puse de statutul de membru al zonei euro şi riscurile generate de o aderare lipsită de pregătirea
corespunzătoare.

Cel mai recent termen avansat, respectiv 2019, a fost catalogat drept ambiţios de către banca centrală şi nu putem decât să fim de acord cu acest lucru având în vedere că scenariile discutate anterior sugerează că o aderare post-2021 este mai realistă.

Chiar și această dată de aderare nu va fi ușor de atins fără deciziile dure pe care le presupune impulsionarea competitivităţii economiei.

Restructurarea şi privatizarea companiilor de stat, creşterea veniturilor bugetare şi a absorbţiei fondurilor europene şi favorizarea investiţiilor în infrastructură în dauna cheltuielilor sociale sunt doar câteva dintre ele.

Spre deosebire de vecinii săi, planurile României de a adera la zona euro au rămas neschimbate chiar și pe culmile crizei financiare, criză care a pus sub un mare semn de întrebare viabilitatea monedei euro.

Intr-un moment în care Ungaria și Polonia au pus in așteptare planurile lor de a adera la zona euro, Romania continuă să facă planuri noi de a trece în viitorul apropiat la utilizarea monedei unice.

In ultimii șapte ani, oficialii români au transformat data aderării României la zona euro într-o țintă mișcătoare, așa cum arată și graficul. Baza săgeții arată momentul în care anunțul a fost făcut, în timp ce vârful săgeții arată data aderării la zona euro menționată în anunțul respectiv.

Ce a făcut România să fie atât de motivată comparativ cu alte țări din regiune de a menține proiectul aderării la zona euro?

Aderarea la zona euro într-o perioadă determinată de timp a fost un proiect care, istoric, s-a bucurat de sprijinul puternic al Băncii Naționale. In ultimele două decenii, apetitul României pentru reforme a fost mai
degrabă moderat si, de aceea, obiective ambițioase precum aderarea la UE sau obținerea centurii de siguranță a FMI au fost factorii motivanți care au făcut România să înghită chiar și pastilele mai amare ale reformelor, care altminteri ar fi fost refuzate, instituțiile menționate având în același timp și rolul de țapi ispășitori pentru deciziile nepopulare.

Odată ce obiectivul aderării la UE a fost atins, banca centrală a susținut nevoia existenței unui alt obiectiv menit să aibă rol de ancoră pentru deciziile economice ale guvernelor României, în scopul furnizării unui sprijin constant pentru povestea de convergență a României.

Graficul de mai sus sugereaza că utilizarea integrării la zona euro ca o ancoră nu a funcționat prea bine. Mai mult, criza financiară a expus și mai mult greșelile făcute în trecut, transformând momentul aderării României la zona euro într-o țintă mișcătoare.

Ultimele declarații ale decidenților sugerează ca 2019 este ținta actuală de aderare la zona euro. Dar cât de realistă este această țintă de data aceasta?

Pentru a răspunde la această întrebare, ar trebui să ne uităm la criteriile de convergență nominale, care sunt criteriile formale de aderare la zona euro, dar și la criteriile de convergență reală, care furnizează o imagine mai exactă asupra capacității țării de a face față presiunilor de competitivitate din zona euro.

Criteriile nominale de apartenență la zona euro
Orice țară care își propune să adere la zona euro trebuie să respecte cinci criterii nominale asa cum sunt definite de Tratatul de la Maastricht.
a) Inflaţia medie pe ultimele 12 luni a țării candidate trebuie să fie cu maximum 1,5% mai mare decât media neponderată a inflațiilor medii din țările cu cele mai mici inflații din zona euro.

Țările cu cifre scăzute extreme datorate unei recesiuni severe sau tăierilor de salarii vor fi excluse din inflația-etalon.

(Vezi analiza integrala in Fisiere)