www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Liviu Voinea, ministrul bugetului, anunta sfarsitul crizei si indeamna oamenii sa consume, iar bancile sa dea credite

Autor: Bancherul.ro
2014-05-12 15:13

România va avea în acest an o creștere economică mult mai mare decât ceea ce s-a estimat la construirea bugetului pentru 2014, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, în cadrul unei conferințe pe tema contribuției IMM-urilor la creșterea economică.


"În 2014, creșterea economică va fi mult peste așteptările pe care s-a construit bugetul. Tocmai pentru că economia își revine și consolidează această revenire, oamenii trebuie să aibă încredere să consume, firmele să investească, iar băncile să dea credite. Criza s-a terminat, dar este nevoie de un efort comun populație-firme-bănci. Statul nu va mai face greșelile de politică economică de până în 2008 și nici ajustările brutale din 2009 și 2010. Statul este primul care are încredere, investițiile publice vor crește cu un miliard de euro, în condițiile în care deficitul bugetar va scădea", a spus ministrul, citat de Agerpres.


El a menționat câteva măsuri de ajutor pe care Guvernul le-a inițiat pentru firmele mici și mijlocii.


'IMM-urile au două surse de finanțare: sursele proprii — aici am luat decizia ca profitul reinvestit să nu mai fie impozitat — și sursele atrase. Statul se împrumută mai ieftin, lăsând mai mulți bani în piață pentru firme, iar dobânzile au scăzut', a adăugat Voinea.


La finele anului trecut, la momentul realizării proiectului de buget pentru acest an, Guvernul a estimat o creștere economică de 2,2% pentru acest an.


În urmă cu o săptămână, Comisia Europeană (CE) a îmbunătățit previziunile privind creșterea economică a României în 2014 și 2015, estimate acum la 2,5% în 2014 și 2,6% în 2015, față de de 2,3% și respectiv 2,5%, cât estimase la momentul prezentării previziunilor de iarnă, în februarie.