www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Centrala Europeana ar putea reduce dobanda de referinta la 0,15% in iunie. Dobanda la depozite, de 0% in prezent, ar putea ajunge negativa

Autor: Bancherul.ro
2014-05-09 08:07

Mario Draghi (foto), seful Bancii Centrale Europene (BCE), a adoptat ieri un ton „dovish”, in cadrul conferintei de presa de dupa anuntul privind mentinerea dobanzii de referinta pentru zona euro la minimul istoric de 0,25%, economistii anticipand ca banca va opera in iunie o reducere a dobanzii cu 10 puncte de baza.


„Consiliul guvernatorilor este confortabil cu o actiune (decizie) în iunie", a spus Draghi, in cadrul conferintei de presa (vezi aici transcrierea conferintei). In consecinta, analistii Danske Bank considera ca BCE va reduce dobanda cu 10 puncte de baza in iunie, adica de la 0,25% la 0,15%.


Draghi a mai spus ca BCE discutat toate instrumentele de politica monetara, insa a precizat ca reducerea coridorului de dobanda (diferenta dintre dobanda de refinantare si cea pentru depozite) ar avea un impact mai mare.


BCE pare asadar sa renunte pentru moment la planurile de introducere a QE (quantitative easing), dupa modelul Fed-ului american, idee discutata intens la conferintele de presa anterioare.


Economistii Dankse Bank apreciaza ca BCE va reduce ratele de dobanda, atat cea refi cat si depo, inainte de a introduce un program amplu de QE.


O reducere a ratei de depozit ar inseamna ca aceasta ar ajunge negativa, din moment ce in prezent BCE plateste 0% pentru depozitele bancare.


Din moment ce bancile vor fi nevoite sa plateasca practic pentru a-si tine banii la BCE, acestea vor incerca sa-si intensifice eforturile de a plata resursele disponibile in alte instrumente de investitii, pentru obtinerea de randamente pozitive, precum titlurile de stat sau piata interbancara. In consecinta, dobanzile la titlurile de stat pe termen scurt ar putea scadea, iar fragmentarea de pe piata bancara s-ar putea reduce, intrucat bancile puternice vor fi mai disponibile sa le imprumute pe cele mai slabe.


O rata de dobanda negativa pentru depozite si reducerea ratei de refintare ar putea ajuta BCE si sa contracareze aprecierea monedei euro.