Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna martie 2014 cu 0,2 la sută (-0,2 la sută în termeni reali) faţă de luna februarie 2014, până la nivelul de 217 866,1 milioane lei, anunta BNR intr-un comunicat.
Creditul în lei a crescut cu 2,3 la sută (2,3 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 1,9 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,9 la sută).
La 31 martie 2014, creditul neguvernamental a înregistrat o reducere de 2,7 la sută (-3,7 la sută în termeni reali) faţă de 31 martie 2013, pe seama majorării cu 4,7 la sută a componentei în lei (3,7 la sută în termeni reali) şi a diminuării cu 7,2 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 8,0 la sută).
Creditul guvernamental s-a redus în luna martie 2014 cu 2,7 la sută, până la 81 921,3 milioane lei. La 31 martie 2014, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 12,0 la sută (10,8 la sută în termeni reali) faţă de 31 martie 2013.