www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BVB introduce din 5 mai procedura de tranzactionare la inchidere

Autor: Bancherul.ro
2014-04-16 07:55

Bursa de Valori Bucuresti anunta ca din 5 mai va introduce mecanismului de Tranzactionare la inchidere, prin care investitorii vor beneficia de o perioada distincta pentru a introduce ordine la pretul stabilit prin algoritmul de fixing, in scopul de a isi executa ordinele la pretul relevant inregistrat.


Comunicatul BVB: Noi posibilitati oferite investitorilor locali si internationali la Bursa de Valori Bucuresti

- O noua faza in programul de tranzactionare – Tranzactionarea la inchidere
- Tranzactionarea la inchidere este ultima stare a pietei, urmeaza starii de Pre-inchidere a pietei si dureaza 10 minute
- In aceasta stare a pietei pot fi introduse ordine numai la pretul stabilit prin algoritmul de fixing
- Prin implementarea mecanismului de Tranzactionare la inchidere, investitorii vor beneficia de o perioada distincta pentru a introduce ordine la pretul stabilit prin algoritmul de fixing, in scopul de a isi executa ordinele la pretul relevant inregistrat
- Tranzactionarea la inchidere va fi disponibila incepand cu 5 mai 2014, alaturi de reducerea cu 15 minute a starii de Pre-deschidere si extensia implicita cu 15 minute a starii de Tranzactionare continua.  

Autoritatea de Supraveghere Financiara a aprobat prin Decizia nr. 123/11.04.2014 modificarile la Codul BVB-Operator de Piata cu privire la starea Tranzactionare la inchidere:


- starea Tranzactionare la inchidere este starea care se activeaza doar in situatia in care se determina pretul prin algoritmul de fixing in starea Inchidere si in care este permisa incheierea tranzactiilor exclusiv la pretul rezultat din algoritmul de fixing. Aceasta stare se poate activa doar in pietele care prezinta starile Pre-inchisa si Inchidere.


- in starea Tranzactionare la inchidere, agentii de bursa pot efectua urmatoarele operatiuni: introducere, modificare si reluare ordine de bursa, numai la pretul determinat prin algoritmul de fixing in starea Inchidere; anulare si suspendare ordine de bursa.

BVB va implementa noua stare a pietei incepand cu 5 mai 2014. Astfel, starea Tranzactionare la inchidere se va aplica pentru actiunile si drepturile (locale si internationale) tranzactionate in piata reglementata la vedere si va avea o durata de 10 minute.

Tot incepand cu data de 5 mai, durata starii Pre-deschidere aferenta actiunilor, unitatilor de fond, drepturilor, titlurilor de stat, futures va fi redusa cu 15 minute si va avea urmatorul interval orar 9:30 – 9:45. Astfel, starea Tranzactionare continua aferenta acestora va fi extinsa cu 15 minute si va incepe la ora 9:45.

Ludwik Sobolewski, Directorul general BVB, a declarat: “Avansam cu privire la organizarea procesului de tranzactionare prin introducerea de noi mecanisme si solutii. Unele dintre acestea au fost cu succes implementate de alte piete mai dezvoltate. Prin introducerea Tranzactionarii la inchidere, investitorii locali si internationali vor avea oportunitatea sa execute tranzactii la preturi stabile, in timp ce extinderea perioadei de Tranzactionare continua echivaleaza cu extinderea perioadei de formare a pretului. Aceasta reforma, inceputa pe 3 ianuarie, va continua.”