www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Compromisul gasit de Ponta si Isarescu pentru CEC Bank: Enache Jiru, presedinte executiv, Radu Ghetea, inca un an presedintele Consiliului de Supraveghere

Autor: Bancherul.ro
2014-04-15 17:30

Compromisul la care au ajuns premierul Victor Ponta, care vrea sa-l demita de la CEC pe Radu Ghetea, pentru ca i-a acordat un credit pentru cumpararea unui teren agricol Ioanei Basescu, si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, care l-a sprijinit pe Ghetea, este ca acesta din urma sa fie retras in functia de presedinte al Consiliului de Supraveghere al bancii, o entitate nou creata in acest scop, iar Enache Jiru (foto), propus de Ponta, sa preia conducerea executiva a bancii de stat.

Victor Ponta a confirmat astazi ca a discutat cu Isarescu numirea lui Jiru la CEC Bank: "Ministrul Finanţelor are un proiect de ordin privind reorganizarea conducerii CEC şi am discutat şi cu Ioana  Petrescu, ministrul Finanţelor, propunerea din partea noastră - Guvernul este principalul acţionar la CEC - de a-l avea în conducerea executivă pe domnul Jiru. Este o propunere pe care o consider foarte bună, am discutat-o şi cu guvernatorul BNR şi cu alte persoane din domeniu", a spus Ponta, citat de Mediafax.

Ponta a declarat aseara ca guvernul va cauta o solutie pentru inlocuirea lui Radu Ghetea de la CEC Bank astfel incat banca sa nu-i plateasca despagubiri, intrucat contractul acestuia de presedinte expira abia in 2015. Ponta a precizat, de asemenea, ca la CEC urmeaza sa fie aplicat un sistem de conducere dualist, cu un Consiliu de Supraveghere si Directorat.

"Poate chiar săptămâna aceasta vom gasi o solutie, pentru că e vorba de faptul că Gheţea are un contract care expiră abia la anul şi, atunci, trebuie găsită o soluţie prin care CEC să nu plătească aceste despăgubiri", a spus Ghetea.

Ponta justifica acum schimbarea lui Ghetea prin faptul ca Jiru va implementa la CEC o conducere mult mai dinamica, de sprijinire a IMM-urilor si a persoanelor fizice.

"Asta este o politică pe care o conducere a domnului Jiru şi a celorlalţi cred că o vor putea realiza în interesul dezvoltării României", a mai spus Ponta.