www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bonusurile bancherilor nu vor putea depasi dublul salariului fix, iar jumatate dintre ele vor fi incasate sunt forma de titluri ale bancii

Autor: Bancherul.ro
2014-03-13 22:27

Bonusurile bancherilor europeni nu vor putea fi mai mari decat dublul salariului fix si doar jumatate din valoarea acestora va fi platita in numerar, restul urmand a fi incasata sub forma de titluri care sa reflecte performantele bancilor pe termen lung. Acestea sunt prevederile unui proiect de directiva aprobat astazi de Comisia Europeana.


Iar bancherii din Marea Britanie vor fi si mai "asupriti" decat colegii de pe continent, intrucat vor fi obligati sa returneze bonusurile in cazul in care se va dovedi ca si-au asumat riscuri prea mari, care sa afecteze bancile la care lucreaza, sau atunci cand incalca regulile, conform noilor norme impuse de Banca Angliei.


"Nu vom permite existenţa unor scheme de remunerare care încurajează comportamente riscante pentru stabilitatea financiară", a declarat directorul general al departamentului pentru reglementări prudenţiale din cadrul Bancii Angliei, Andrew Bailey.


La Bruxelles, Comisia Europeana a anuntat ca băncile din UE trebuie să plătească jumătate din bonusuri sub altă formă decât în numerar, pentru a le condiţiona de performanţele pe termen lung ale băncilor.


O altă regulă este ca bonusurile să nu depăşească dublul salariului fix.


Bonusuri sub forma de actiuni care sa reflecte evolutia bancii


Propunerile stipulează că obligaţiunile incluse în bonusurile acordate bancherilor să fie convertite în acţiuni ordinare ale băncii sau valoarea acestor obligaţiuni să fie revizuită în scădere, dacă banca are dificultăţi.


"Condiţiile au rolul să asigure că aceste obligaţiuni reflectă situaţia financiară a băncii", potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.


Alte măsuri includ reguli de calculare a riscurilor implicate de fluctuaţiile pieţei, în preţul contractelor derivate, şi recomandări privind legătura între capital şi tratamentul în contabilitate a obligaţiunilor garantate.


"Crearea unui set unic de reglementări în sectorul bancar este o sarcină vastă, care asigură reguli corecte şi condiţii egale pentru bănci, indiferent unde sunt prezente", a declarat Michel Barnier, comisarul pentru Servicii Financiare.


Parlamentul European şi guvernele celor 28 de state membre au la dispoziţie o lună pentru a face obiecţii la propunerile Comisie. În cazul prezentării de obiecţii, procesul de analiză se va prelungi cu două luni.


Măsurile, anunţate după recomandările publicate luna trecută de Autoritatea Bancară Europeană, vor intra în vigoare în termen de 20 de zile după ce vor fi publicate în Jurnalul Oficial al UE.


Reglementările fac parte din măsurile adoptate de autorităţile de reglementare la nivel mondial, menite să penalizeze bancherii care provoacă pierderi băncilor prin asumarea unor riscuri prea mari.