Președintele Traian Băsescu a anunțat miercuri că a aprobat Memorandumul pentru semnarea Scrisorii cu FMI.
"Așa cum l-am informat pe domnul prim-ministru în discuția de astăzi, am aprobat și Memorandumul pentru semnarea Scrisorii cu Fondul Monetar Internațional. Dacă veți citi programul cu atenție, veți vedea că pentru fiecare dintre dvs (miniștri — n.r.) este foarte mult de făcut. Ce-i drept, cea mai mare parte a precondițiilor sunt deja îndeplinite. Sper ca acest acord cu Fondul care este, practic, un program de guvernare, să fie îndeplinit spre binele României, chiar dacă unele măsuri nu sunt cele mai plăcute, am convingerea că ele vor duce la creșterea competitivității României. Cred că aici România are cea mai mare problemă: creșterea competitivității, în mod deosebit în companiile de stat", a declarat Băsescu, citat de Agerpres, la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcție de către noii miniștri ai Guvernului Victor Ponta.
Ulterior, Administrația Prezidențială a transmis și un comunicat de presă cu privire la semnarea Memorandumului de către șeful statului.
"Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 5 martie, 'Memorandumul cu tema: a. Aprobarea rezultatului discuțiilor purtate în perioada 21 ianuarie — 4 februarie 2014 în cadrul misiunii comune de evaluare a Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale aferente programului curent de asistență financiară de tip preventiv; b. Aprobarea semnării de către domnul Victor-Viorel Ponta, prim-ministru, împreună cu guvernatorul Băncii Naționale a României, a Scrisorii de intenție'", se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.