www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cursul creste spectaculos, la 4,5239 lei/euro! De ce nu profita Isarescu si de criza din Ucraina, ca si in cazul crizei din Turcia?! Sau a ramas fara valuta?

Autor: Bancherul.ro
2014-02-20 13:41

Leul s-a depreciat masiv astazi, cu 0,72%, cursul oficial stabilit de BNR fiind de 4,5239 lei pentru 1 euro, fata de 4,4916 lei cat a fost ieri, pe fondul violentelor din Ucraina, dar si a crizei politice locale, apreciaza economistii bancilor.

In aceste conditii, acestia nu exclud deprecierea leului la 4,55 lei/euro (ING) sau chiar 4,6 lei (BCR).  O criza politica si formarea unei noi aliante de guvernare ar putea determina cresterea cursului de schimb la 4,55 lei sau chiar 4,6 lei/euro, apreciau recent economistii bancilor.

Economistii ING considera ca miscarea leului, spre minimele din acest an, este stranie, intrucat in cazul recentei crize din Turcia, BNR nu a lasat leul sa se deprecieze, la fel ca alte monede din regiune.


Guvernatorul Isarescu a explicat ulterior ca abia astepta o astfel de criza pentru a putea vinde in piata, fara a influenta prea mult cursul, excesul de valuta al trezoreriei rezultat in urma imprumuturilor externe si a intrarilor de fonduri europene.

Se pare ca BNR a epuizat rezervele de valuta ale finantelor, astfel ca nu mai poate “profita” si de criza din Ucraina. “Se pare ca banca centrala continua sa fie prezenta pe piata, dar aceasta data intr-o pozitie in care doar tempereaza presiunile de depreciere. Aceasta sugereaza ca leul ar putea sa continue sa piarda teren", apreciaza analistii ING.
 
"Presupusele interventii valutare de anul acesta se apropie probabil de 2 miliarde de euro (vs rezerve valutare in valoare de aproape 33 miliarde de euro), leul se apropie de cel mai scazut nivel al anului in timp ce ratele de dobanda sunt mult mai ridicate decat cele din T4 13. Un asemenea tablou sugereaza ca este posibil ca banca centrala sa isi tempereze controlul asupra pietei valutare iar astfel moneda nationala pare vulnerabila, fiind posibila o noua testare a pragului de 4,5540/EUR", adauga acestia.