www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Daniel Tudor, fostul sef al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, spune ca Astra Asigurari nu a respectat masurile impuse pentru redresarea companiei

Autor: Bancherul.ro
2014-02-19 08:56

ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiară la Astra pentru că firma nu a respectat planuri de măsuri dispus de Consiliului fostei autorităţi de reglementare, ca urmare a controlului efectuat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit fostului şef al instituţiei Daniel Tudor, citat de Mediafax.

"În perioda de 6 luni în care am deţinut funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Astra a fost supusa unui control de fond amănunţit care a durat aproximativ 5 luni. Concluziile acestui control au fost înaintate Consiliului CSA care, cu unanimitate de voturi, a dispus în sarcina Astra un plan de măsuri menit să corecteze deficienţele identificate de echipa de control. Acest plan de măsuri avea ca termen de îndeplinire data de 31 decembrie 2013, urmând ca în cazul în care nu ar fi fost îndeplinit in integralitate să se dispună, pe principiul gradualităţii şi in conformitate cu prevederile legale, măsura administrării speciale", a declarat Tudor într-un comunicat remis Mediafax.

Dupa înfiinţarea ASF, spune Tudor, exercitarea activităţii de control asupra entităţilor de pe toate cele trei pieţe supravegheate a fost preluată în integralitate de o direcţie nou creată, aflată în subordinea directa a preşedintelui ASF, Dan-Radu Ruşanu.

"În calitate de vicepreşedinte al ASF am solicitat preşedintelui Ruşanu efectuarea mai multor controale inopinate la mai multe societăţi de asigurare, inclusiv la Astra Asigurări. Aceste controale aveau ca obiect principal verificarea modului de soluţionare a reclamaţiilor privind acordarea despăgubirilor. Deşi nu toate controalele solicitate de mine au fost în cele din urmă efectuate, Astra Asigurări a fost verificată a doua oară prin control la sediu în mai puţin de un an, perioadă în care se afla în monitorizare prin plan de măsuri", spune Tudor.

"Prin urmare, măsura luată astăzi de ASF este efectul activităţii de control a CSA al cărei preşedinte am fost până în aprilie 2013 şi rezultă din nerespectarea de către Astra Asigurări a planului de măsuri dispus de către Consiliul CSA. De altfel, administrarea specială a Astra Asigurări (...) nu este o sancţiune contravenţională în temeiul legii de funcţionare a sectorului de asigurări, respectiv Legea 32/2000, ci doar o măsură administrativă pe care autoritatea o poate dispune în vederea ameliorării modului de administrare a entităţii supravegheate, în temeiul Legii 503/2004", a spus Tudor.