BCR Leasing primeste de la Banca Europeana pentru Investitii un imprumut de 15 milioane de euro pentru finantari destinate IMM-urilor |
Autor: Bancherul.ro 2014-02-13 15:38 |
|
BCR Leasing a primit o finantare de 15 milioane de euro de la Banca Europeana pentru Investitii pentru finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), a întreprinderilor cu capitalizare medie şi a entităţilor publice din Romania care implementează proiecte în industrie, servicii şi infrastructură, anunta banca intr-un comunicat.
Imprumutul de 15 milioane Euro acordat BCR Leasing IFN S.A reprezinta o primă tranşă dintr-o linie de credit totală de 75 milioane Euro convenită cu EIB.
"Acest împrumut se înscrie în strategia prioritară a EIB de a sprijini IMM-urile din Europa, în mod special în actualul context economic dificil. În acest scop, EIB îşi uneşte forţele cu instituţii financiare bine consolidate, precum BCR Leasing, care cunosc piaţa locală şi care numără printre clienţii lor întreprinderi mici şi mijlocii, întreprinderi cu capitalizare medie şi entităţi publice", se precizeaza in comunicat.
In particular, IMM-urile vor fi sprijinite în activitatea de achiziţie, renovare sau extindere a activelor corporale (cu excepţia terenurilor), de investiţii în cercetare şi dezvoltare, de consolidare a retelelor de distribuţie pe pieţele naţionale sau pe alt pieţe din UE şi în acoperirea cerinţelor de capital de lucru pe termen mediu şi lung pentru finantarea activităţilor comerciale obişnuite.
Entităţile din sectoarele publice care întreprind investiţii în infrastructură la scară mică şi medie sau investiţii comunitare sustenabile vor fi eligibile pentru a beneficia de asistenţă în scopul îmbunătăţirii serviciilor publice în domeniul transportului, energiei, deşeurilor, telecomunicaţiilor, apei, sănătăţii, educaţiei şi locuinţelor sociale.
“Fondurile EIB vor fi disponibile cu ajutorul unui nou intermediar al EIB – BCR Leasing – în vederea facilitării accesului IMM-urilor, întreprinderilor cu capitalizare medie şi municipalităţilor la finanţări pe termen lung. Noua facilitate va consolida asistenţa acordată de EIB către IMM-uri şi întreprinderi cu capitalizare medie şi va sprijini competitivitatea şi productivitatea acestora. Dat fiind că aceste entităţi reprezintă motorul economiei româneşti, această operatiune va avea un impact pozitiv asupra perspectivelor de creştere economică şi de creare a locurilor de muncă”, a declarat Mihai Tanasescu, vicepreşedinte EIB responsabil pentru România.
La randul sau, Bogdan Speteanu, CEO al BCR Leasing, a spus: “Finanţarea noastră are o strânsă legătură cu economia reală şi cu sectorul de producţie. Noi avem convingerea că dezvoltarea resurselor financiare pe care am întreprins-o împreună cu EIB va ajuta firmele locale şi utilitătile publice să devină mai eficiente, inovatoare şi competitive. Depunem toate eforturile pentru a oferi servicii inteligente de intermediere financiară în scopul sprijinirii economiei româneşti în ansamblu şi al sprijinirii societăţii în realizarea nivelului de dezvoltare al UE."
Împrumutul EIB către BCR Leasing este acordat în baza Planului Comun IFI pentru Dezvoltare în Europa Centrală şi de Sud-Est, care este destinat să îmbunătăţească accesul la finanţări pe termen lung pentru IMM-urile din Europa în vederea ameliorării efectelor crizei financiare, se mai arata in comunicat.
|
|