www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Slovaca Adriana Jankovičová va fi noul vicepresedinte al BCR, cu functia de Chief Financial Officer (CFO)

Autor: Bancherul.ro
2014-01-31 10:21

BCR anunta ca din 1 martie va avea un nou vicepresedinte, cu functia de Chief Financial Officer (CFO), si anume slovaca Adriana Jankovičová (foto), care-i va lua locul lui Michael Beitz, in prezent responsabil si de portofoliul de active neperformante ale bancii, dar care va prelua o noua functie in cadrul Erste Group.


Adriana Jankovičová ocupa în prezent functia de Head of Group Performance Management la Erste Group. "D-na Jankovičová, un profesionist cu experienţă în domeniul financiar, s-a alăturat Erste Group în 2002 în calitate de Head of Balance Sheet Management la Slovenská sporiteľňa. În 2006, a preluat atribuţiile de Head of Erste Group Asset & Liabilities Management, iar ulterior a fost desemnată să asigure managementul general al funcţiei de controlling în cadrul Erste Group", precizeaza banca intr-un comunicat.

Bernd Mittermair, în prezent Chief Financial Officer al BCR, a fost mandatat să preia managementul liniei funcţionale Remediere, Restructurare şi Recuperare. "BCR se bazează pe abilităţile şi expunerea la business a d-lui Mittermair pentru a realiza o îmbunătăţire semnificativă a calităţii activelor", mentioneaza banca.

Toate schimbările din cadrul Comitetului Executiv al BCR se află sub rezerva aprobării de către Banca Naţională a României şi sunt aşteptate să intre în vigoare începând cu 1 martie 2014, se mai arata in comunicatul BCR.