www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Transilvania imprumuta 40 milioane dolari de la IFC pentru consolidarea capitalului

Autor: Bancherul.ro
2014-01-28 09:52

Banca Transilvania (BT) urmeaza sa primeasca un credit subordonat in valoare de pana la 40 de milioane de dolari de la International Finance Corporation (IFC), divizia de investitii a Bancii Mondiale, bani destinati consolidarii capitalului bancii, putand fi luati in calcul drept capital de rang II, potrivit datelor publicate de institutia financiara intenationala.


BT avea o rata a solvabilitatii de 12,4% la finalul lunii septembrie 2013, cu profitul la 9 luni inclus, sub media sistemului bancar, de 13,92%.

Imprumutul, acordat prin fondul de capitalizare al IFC, pe o perioada de 10 ani, fara a fi dezvaluite costurile acestuia, se va rambursa intr-o singura transa, la scadenta, si va putea fi luat in considerare drept capital de rang II (Tier II).

IFC este din 2004 unul dintre actionarii Bancii Transilvania, banca la care un grup de 27.000 de persoane detin actiuni reprezentand 22,5% din capitalul bancii, BERD este cel mai mare actionar, cu 14,61%, urmat de Bank of Cyprus, SIF-uri si IFC, se mai arata in proiectul de finantare.

IFC mai precizeaza ca scopul finantarii este de a ajuta banca „bine condusa” sa-si intareasca baza de capital. „Cu un capital consolidat, banca va putea sa-si realizeze strategia de crestere si sa-si mentina prezenta sistemica, fiind pe locul 3 in topul bancilor romanesti dupa valoarea activelor si o retea de 550 de unitati”, se arata in proiectul de finantare al IFC.

De asemenea, imprumutul va ajuta BT sa-si majoreze volumul de credite pentru IMM-uri, un segment strategic penntru banca romaneasca.