www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Procesatorul de carduri Provus preia Supercard, producator de carduri non-bancare

Autor: Bancherul.ro
2014-01-22 14:49

Provus Service Provider, lider al pieței de procesare de carduri bancare din România, a preluat la finalul anului trecut pachetul majoritar de acțiuni al companiei Supercard Solutions & Services, lider în domeniul programelor și soluțiilor de fidelitate și producător de carduri non-bancare.


„Conform strategiei noastre de a oferi servicii integrate clienților noștri, Provus Grup a decis preluarea Supercard Solutions & Services. Această achiziție va permite Provus Grup să își extindă operațiunile atât în România, cât și, în viitorul apropiat, la nivel regional”, a spus Utku Ogrendil, CEO al Provus Grup, conform unui comunicat de presa.


Supercard Solutions & Services a fost înființată în 2000 și în cei peste 13 ani de activitate în domeniul cardurilor (cu precădere non-bancare) și al programelor de fidelitate, a dezvoltat numeroase proiecte de succes, printre care: lansarea primului program de fidelitate la nivel național (Connex Land); implementarea celui mai mare program de fidelitate la nivel național (programul Sensiblu); atingerea unui record prin personalizarea și expedierea unui volum de peste 500 000 carduri în numai o lună.


Cifre relevante pentru compania Supercard Solutions & Services:
- A dezvoltat un portofoliu de peste 1000 de clienți, dintre care peste 20 de mari retaileri, 6 lanțuri de benzinării, 18 bănci și 6 instituții financiare non-bancare;
- A implementat peste 100 de programe de fidelizare complexe;
- A produs peste 33 milioane de carduri de la înființare până în prezent.

Provus Service Provider a fost înființată în anul 2001 și activează pe piața financiară din România în domeniul procesării tranzacțiilor cu carduri, al personalizării cardurilor, al serviciilor legate de sectorul de retail, oferind clienților săi posibilitatea externalizării complete a serviciilor legate de carduri.


Serviciile Provus Grup includ toate activitățile privind personalizarea și procesarea cardurilor, managementul rețelelor ATM și POS, alături de programe și aplicații de loialitate, managementul disputelor, soluții de monitorizare a fraudelor și asistență de urgență pentru deținătorii de carduri (oriunde în lume), call-center și suport în implementarea standardelor EMV în conformitate cu tendințele actuale.


Pe scurt, Provus Service Provider este: Visa/MasterCard gateway; cel mai mare centru de procesare din România și unul dintre cele mai mari centre de procesare din Europa de Est; unul dintre cele mai mari centre de personalizare a cardurilor bancare din România.


Provus Service Provider administrează 1.500 terminale ATM și 9.400 terminale POS (dintre care 500 sunt POS-uri virtuale) și procesează 1,5 milioane de carduri și 5 milioane de tranzacții pe lună.


Înfiinţată în 1994, RomCard este primul centru de procesare a cardurilor din România și parte a Provus Grup. Compania își axează activitatea pe procesarea tranzacţiilor și a furnizării de servicii de comerţ electronic, fiind în prezent singura platformă 3D Secure certificată de către Visa şi MasterCard din România.


Provus Service Provider împreună cu subsidiarele sale, RomCard și Supercard Solutions & Services, formează Provus Grup.

Acționarul principal al Provus Grup este fondul de private equity Innova Capital, una dintre cele mai dinamice companii de private equity din Europa Centrală, se mai precizeaza in comunicat.


Provus a fost preluat de Innova Capital, un fond de investitii polonez, in ianuarie 2011.