www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cat de important este dozatorul de apa pentru clientii unei banci?

Autor: Bancherul.ro
2014-01-21 18:05

“Aveam un depozit la banca si lunar imi ridicam dobanda, ocazie cu care imi mai luam apa intr-o sticluta de la dozatorul din banca, sa o beau pe strada, pana acasa. La un moment dat insa, paznicul si seful unitatii mi-au interzis sa mai iau apa. M-am suparat si mi-am retras banii, cum sa fie posibil asa ceva?”

Iata cum mici amanunte pot avea consecinte uriase pentru o banca in relatia cu clientul. O sticluta de apa, luata o data pe luna de la dozatorul bancii, evident ca nu produce niciunfel de paguba bancii si doar niste oameni ciudati pot lua o decizie de felul celei mentionate de client.

Oamenii de marketing si de vanzari dintr-o banca ar putea trage invataminte importante din aceasta intamplare a sticlutei cu apa interzisa clientului.

Ganditi-va doar ca acum, cand dobanzile la depozite au scazut substantial, fiind in jur de doar 3% la bancile mari, clientii ar putea avea nevoie de noi motive pentru a-si tine banii in banca.

Un mic gest, insignifiant ca pret pentru costurile unei banci, poate sa aduca un client in plus sau sa-l piarda pe altul.

V-ati gandit cat de importante sunt, pentru clienti, serviciile non-bancare, in luarea deciziei acestora de a-si deschide un cont sau de a-si pastra economiile in banca? Si care sunt acele elemente care-l determina pe un anumit client sa ramana in banca, dincolo de dobanda si alte elemente financiare?