www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Rata creditelor neperformante a ajuns la 21,95% iar provizioanele bancilor continua sa creasca

Autor: Bancherul.ro
2014-01-09 21:50

Rata creditelor neperformante a ajuns în noiembrie 2013 la 21,95%, fata de 21,7% in octombrie si 18,24% la finalul lui 2012, conform ultimelor statistici publicate astazi de BNR. In 2009, rata creditelor neperformante era de doar 7,89%, asadar de 3 ori mai mica. 


Rata creditelor neperformante reprezinta ponderea restantelor de peste 90 de zile din volumul total de credite si dobanzi aferte acordate de banci, la care se adauga si cazurile in care au fost deja luate proceduri judiciare de recuperare a imprumutului.


In conditiile in care riscul de nerambursare a creditelor creste, bancile sunt nevoite sa constituie provizioane pentru acoperirea potentialelor pierderi.


In luna noiembrie, bancile au constituit provizioane IFRS in valoare de 462 milioane lei, fata de doar 146 milioane lei in octombrie. In septembrie insa, volumul de noi provizioane a fost si mai mare, respectiv de 600 de milioane de lei.


Pe de alta parte, provizioanele prudentiale impuse de BNR au avansat in noiembrie mai putin, cu doar 94 milioane lei, fata de 318 milioane in octombrie si peste 1 miliard de lei in septembrie.


Nicolae Cinteza, seful Directiei de Supraveghere a Băncii Nationale a României, a declarat recent ca tendința de creștere a creditelor neperformante se va menține și in acest an.


"Eu, personal, nu sunt chiar atât de speriat de cifra aceasta, pentru că, în analiză, am avut în vedere și un alt indicator: cât din pierderea potențială a fost deja asumată de bănci”, a precizat Cinteză.


În opinia șefului Direcției de Supraveghere din BNR, nu va fi o problemă dacă neperformanța va continua să crească în ritmul actual, mai ales că pe perioada anului 2013 s-a observat o diminuare a creșterii lunare, ca ritm.


Vezi alte detalii aici