www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Mugur Isarescu a explicat de ce a redus rezervele minime obligatorii: trebuie platite datoriile catre bancile-mama straine, iar unele banci au nevoie de noi lichiditati pentru creditare

Autor: Bancherul.ro
2014-01-08 17:21

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a dezvaluit cu cateva momente in urma, in cadrul briefing-ului de presa sustinut la sediul bancii centrale, ca decizia de reducere a rezervelor minime obligatorii atat la lei cat si la valuta, prin care bancile vor primi inapoi 4 miliarde de lei si 500 milioane euro indisponibilizati pana acum la BNR, va contribui la cresterea creditarii, intrucat desi pe piata bancara exista in general un exces de lichiditate, aceasta este distribuita inegal: unele banci au exces de lichiditate, pe cand altele au nevoie de resurse suplimentare.


Guvernatorul a dezvaluit ca in luna decembrie o banca a apelat la un imprumut de la BNR, in cadrul operatiunii tip repo, aducand titluri de stat drept garantii.


Mugur Isarescu:


"Excesul de lichiditate este unul general, noi ca banca centrala cu acesta lucram, insa nu putem sa nu privim si in intereriorul excesului de lichidiate, care este distribuit extrem de neegal: sunt banci care au exces masiv de lei, pe cand altele care s-au antrenat mai mult in procesul de creditare au nevoie mai mult de lei.


Am avut un caz la finalul lunii decembrie cand o banca a solicitat acces la liniile de creditare ale BNR, n-am mai facut licitatie pentru simplul motiv ca exista acest exces de lichiditate, deci nu mai era o motivatie catusi de putin evidenta sa oferim lichiditate in piata prin operatiunea repo. Dar o banca a venit si a solicitat lichiditate, pentru o perioada de cateva zile, pe baza titlurilor de stat, conform regulamentului deci perfect legal. La intrebarea de ce? a spus ca si-a epuizat liniile de expunere fata de alte banci comerciale (pentru imprumuturi de pe piata interbancara n.r.).


Am dat acest exemplu ca sa vedeti ca ne uitam si dincolo de cifra globala, care arata, intr-adevar, intre 6 si 8 miliarde de lei exces de lichiditate la nivelul intregului sistem bancar.


Dar unele banci au intr-adevar bani foarte multi si spre sfarsitul perioadei de rezerva minima obligatorie aproape ca nu au ce sa faca cu cei si din acest motiv coboara cu dobanzile chiar sub facilitatea noastra de depozit. Deci am avut dobanzi pe piata monetara, chiar daca dobanda la facilitatea noastra este de 1%, sub acest nivel. Iar alte banci au nevoie de lichiditate.


Masura pe care am luat-o si care reduce nevoia de lichiditate pentru a fi imobilizata in conturi la BNR de la 15% la 12%, elibereaza lichiditate pentru toata lumea, deci inclusiv pentru cei care nu au nevoie de lichiditate, intr-adevar acelea vor avea un exces si mai mare."


"Nu suntem deloc impotriva reducerii expunerii bancilor din Romania fata de creditorii lor externi, dimpotriva"


Isarescu a precizat ca alte banci, care dispun de lichiditate in exces, isi vor plati datoriile catre bancile-mama din strainatate, ceea ce va avea un efect benefic, intrucat se va reduce astfel datoria externa a tarii pe termen scurt.


Mugur Isarescu: "Ce va face fiecare banca cu lichiditatile suplimentare? Cele care nu au avut exces se vor duce mai putin pe piata monetara, vor continua procesul de creditare, poate intr-un ritm mai alert, creditarea in lei, asa cum am mentionat in comunicat, este pe o dinamica pozitiva, faptul ca in total creditul in lei si in valuta este insa negativ se datoreaza exclusiv creditarii in valuta (in scadere puternica n.r.) si poate ca diminuarea creditarii in valuta nu este un lucru rau.


Deci unele se vor antrena mai mult in creditare, altele se vor gandi mai mult asupra conditiilor de creditare si probabil ca vor majora ritmul in care vor acorda credite, vor regandi si situatia clientilor lor.


Altele care au datorii de platit vor face calcule si vor plati datoriile, nu suntem deloc impotriva reducerii expunerii bancilor din Romania fata de creditorii lor externi, dimpotriva, este chiar bine sa se reduca datoria in special pe termen scurt, in conditiile actuale.


Cred ca majoritatea vor gandi conditiile de cost, deci vor face judecati complexe in functie de bilantul fiecareia, in functie de costuri si beneficii. Deci de la o situatie la alta. Nu as da o linie directoare, per total cred ca e o masura in directia stimularii creditarii."


"Avem un nivel al rezervelor prea inalt, care ne indeparteaza de Europa"


"Intarzierea prcesului de reducere a rezervelor minime obligatorii ne indeparteaza intr-un fel de Europa. Noi am ramas cu un nivel inalt al rezervelor, pentru ca am plecat de la un nivel ridicat de 40%, le-am redus in 2009-2010 in prima perioada a crizei, apoi schimbareaj programului si majorarea TVA-ului, cu acea bucla lunga inflationista ne-a oprit procesul de relaxare a politicii monetare pentru 2 ani", a precizat guvernatorul.


"Prin pastrarea unui nivel inalt al rezervelor in valuta in special ne indepartam de standardele europene si ne pastram o datorie pe termen scurt as spune nejustificat de ridicata, care are implicatii si asupra ratingului Romaniei, nimeni nu se uita la faptul ca datoria aceasta pe termen scurt are in contrapartida lichiditati care se afla in Romania, cam 20 de miliarde este datoria pe termen scurt. In plus, constituie un element de descurajare a creditarii, deci cred ca e mai bine asa cum am procedat”, a adaugat Isarescu.