www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Andrei Stamatian, prim-vicepresedintele CEC Bank, admite ca "nu avem cresterea in creditare pe care ne-am propus-o"

Autor: Bancherul.ro
2013-12-11 08:26

"Este adevărat ce a spus domnul ministru (Daniel Chițoiu n.r.) ieri că nu suntem la 100%, dar spre deosebire de restul sistemului bancar, care are o scădere, noi avem o creștere. Nu avem toată creșterea pe care ne-am propus-o, dar avem o creștere pe creditare", a declarat, marți, Andrei Liviu Stamatian, prim-vicepreședinte CEC Bank, la finalul audierilor din Comisia de buget-finanțe din Senat.


"Am avut o discuție foarte productivă despre activitatea CEC Bank, mai ales date statistice. A fost o singură întrebare la care nu am avut voie să răspundem datorită articolului 111 din Legea bancară, articol care spune că orice fapte, date sau informații referitoare la activitatea instituției de credit sunt clasificate, confidențiale și asta este legea pe care a dat-o Parlamentul. Pe sfârșit de an banca va încheia cu profit și probabil vom atinge și ținta care a fost aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor, iar în ceea ce privește creditarea, noi continuăm să creștem. Este adevărat ce a spus domnul ministru (Daniel Chițoiu n.r.) ieri că nu suntem la 100%, dar spre deosebire de restul sistemului bancar, care are o scădere, noi avem o creștere. Nu avem toată creșterea pe care ne-am propus-o, dar avem o creștere pe creditare", a spus Stamatian, citat de Agerpres.


O radiografie a activitatii CEC Bank in mandatul Ghetea realizata de Bancherul.ro arata ca banca a crescut semnificativ doar inainte de 2008, nereusind sa mentina ritmul de creditare si in perioada de criza, desi avea foarte multe depozite. De aceea a ajuns pe pierdere (sau cu un profit foarte mic n.r.), dupa cum a declarat ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu.


La audierile de la Senat au fost prezenți Andrei Liviu Stamatian, prim-vicepreședinte CEC Bank, și vicepreședinții Mihaela Lucica Popa, Gheorghe Carabasan și Mirela Iovu.


Radu Ghetea este audiat din nou astazi


Președintele CEC Bank, Radu Ghețea, va fi prezent din nou astazi, la audierile din Comisia de buget-finanțe din Senat cu privire la activitatea băncii, dupa ce luni acesta a invocat legea secretului bancar, refuzand sa ofere date despre activitatea bancii.


"Miercuri de la ora 10,00, va fi prezent domnul președinte Ghețea (Radu Ghețea n.r.) aici și dacă considerăm necesar vom prelungi perioada dezbaterilor sau Comisiei de anchetă și săptămâna viitoare. În acest sens probabil voi fi obligat să solicit Biroului permanent al Senatului prelungirea acestui termen de depunere a raportului, termen limită fiind data de 18 decembrie", a declarat Cosmin Nicula, președintele comisiei, la finalul audierilor de marți.


Fiind întrebat dacă s-a amintit numele Ioanei Băsescu în cadrul audierilor, acesta a precizat că acest lucru nu s-a întâmplat.


BNR a luat apararea CEC-ului


Luni a fost audiat de senatori si seful directiei de supraveghere a bancilor din BNR, Nicolae Cinteza, care a declarat ca raportul realizat de BNR privind creditul de 1,3 milioane euro aprobat de CEC Bank fiicei presedintelui Basescu, Ioana, arata ca acesta a respectat atat normele interne de creditare ale CEC Bank, cat si normele de prudenta impuse de BNR, a declarat astazi 


Rezultatul anchetei BNR era previzibil, in conditiile in care repreprezenantii bancii i-au luat apararea lui Radu Ghetea imediat dupa izbucnirea scandalului si inainte de inceperea unui control la CEC Bank, la solicitarea Ministerului Finantelor, dupa cum a scris Bancherul.ro.