www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Chitoiu, pregatind schimbarea lui Ghetea: Imi prezenta situatia de la CEC evoluand in bine luna de luna, dar acum ne aflam in situatia ca banca are pierderi si nici nu si-a indeplinit tintele

Autor: Bancherul.ro
2013-12-09 17:41

Ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, a declarat astazi, la finalul audierii sale în Comisia de buget-finanțe din Senat care verifica activitatea CEC Bank, ca seful bancii, Radu Ghetea, prezenta activitatea bancii ca si cum aceasta ar evolua bine, cand de fapt banca este in pierdere si nici nu si-a indeplinit tintele asumate.


"Am solicitat întregii conduceri executive a CEC Bank să ia măsuri de modernizare a băncii și, mai ales, de îmbunătățire a procedurilor de acordare a creditelor și de finanțare a mediului economic și, de asemenea, de îmbunătățire a sistemelor și procedurilor informatice ale băncii. S-au făcut analize lunare de către reprezentanții ministerului, atât în Adunarea Generală a Acționarilor, cât și în Consiliul de Administrație. În fiecare lună mi-au fost prezentați indicatorii. Am avut nenumărate întâlniri cu domnul președinte Ghețea. Dânsul îmi prezenta activitatea CEC Bank în așa fel încât ea evolua bine de la o lună la alta, dar, în prezent, ne aflăm în situația că banca nu și-a îndeplinit țintele pe care și le-a asumat prin bugetul de venituri și cheltuieli. Respectiv nivelul de creditare este undeva la 93% față de ținta asumată, de asemenea, banca nu este pe profit, este pe pierdere, pierdere netă, nu rezultatul brut", a spus Daniel Chițoiu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, activitatea managerială nu a adus impulsul necesar pe care el l-a dorit la CEC Bank de când a preluat mandatul de ministru al Finanțelor.

Membrii Comisiei de buget-finanțe din Senat, care anchetează activitatea managerială a CEC Bank, i-a mai audiat luni pe președintele CEC, Radu Ghețea, și pe șeful Direcției de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.

Concluziile Comisiei vor fi cuprinse într-un raport care va fi prezentat până cel târziu în data de 18 decembrie Biroului Permanent al Senatului.


Se pregateste schimbarea lui Ghetea


Chitoiu a lasat sa se inteleaga ca Ghetea va fi schimbat din functie, asa cum se anunta inca de la izbucnirea scandalului cu creditul acordat de CEC Ioanei Basescu si dezvaluirea faptului ca a fost sunat de tatal acestuia, presedintele Basescu, pentru a-i sugera sa nu-l schimbe pe Ghetea.

"Încă din vară am propus să se modifice sistemul de management la CEC Bank, respectiv să introduc un sistem dualist, format din Directorat şi Consiliu de Supraveghere, sistem practicat de 21 de bănci din România în prezent, faţă de 7 bănci care au sistem unitar. Noi suntem în prezent în proces de modificare a statutului privind implementarea sistemului dualist de managament", a spus Chiţoiu, citat de Mediafax.


Introducerea acestui sistem a fost motivul pentru care a fost sunat de preşedintele Traian Băsescu: "Eu am solicitat CEC propuneri privind noul statut şi, în momentul respectiv, preşedintele m-a sunat şi mi-a spus să nu pun politruci la conducerea CEC. I-am spus că nici nu pot să pun politruci la conducerea CEC Bank, pentru că cei care vor fi propuşi pentru Directorat şi Consiliul de Supraveghere trebuie să aibă avizul BNR", a spus Chiţoiu.

Directoratul ar avea cinci membri, iar Consiliul de Supraveghere 7 membri.

Întrebat dacă îl va schimba din funcţie pe preşedintele CEC, Radu Gheţea, Chiţoiu a spus: "La momentul la care vom adopta noul Statut, cu modificările cu sistem dualist de management, atunci suntem obligaţi să prezentăm conducere executivă formată din Directorat şi Consiliu de Supraveghere".


Chitoiu a mentionat ca noul statut al CEC va fi finalizat pana la finalul anului, dupa analiza indicatorilor si prevederilor din contractul de mandat al actualei conduceri.


Intrebat daca Radu Ghetea va mai ocupa vreo pozitie in noua schema de conducere a CEC Bank, Chitoiu a spus: "S-ar putea să aibă loc într-o formulă în conducerea CEC Bank".