www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR va elimina gradual, din 2014, filtrele prudentiale la provizioanele pentru creditele neperformante

Autor: Bancherul.ro
2013-12-02 07:38

Filtrele prudenţiale impuse de BNR pentru mentinerea unui nivel mai ridicat al provizioanelor pentru creditele neperformante decat standardele IFRS vor fi eliminate gradual, începând de la 1 ianuarie anul viitor şi până la finele anului 2018, astfel încât fondurile proprii ale băncilor nu vor mai fi afectate, a anunţat Radu Gheţea, presedintele CEC Bank si al Asociatiei Romane a Bancilor.


"Avem o veste bună din partea BNR. Începând de la 1 ianuarie, gradual, se renunţă la filtrele prudenţiale. Gradual înseamnă că acest proces se va derula pe o perioada de cinci ani. Filtrele prudenţiale, pe care noi le calculăm astăzi şi au un impact deosebit de puternic asupra fondurilor proprii ale băncii, vor fi calculate ca şi în prezent, doar că, în fiecare an, vor pierde câte 20 de puncte procentuale. Este o veste bună. Acest punct privind aplicarea filtrelor prudenţiale a fost aproape un punct fix pe agenda întâlnirilor lunare pe care ARB le are cu BNR, întâlniri la care participă, din partea Asociaţiei, comitetul director, iar din partea Băncii Centrale, un grup condus de prim-viceguvernatorul Florin Georgescu. Prin reducerea filtrelor prudenţiale, se creează premisele unei creditări ale cărei intensitate şi mărime sunt mai apropiate de ceea ce îşi doreşte piaţa şi ceea ce ne dorim şi noi. Lucrul care se uită, de obicei, este că băncile vor să crediteze, iar piaţa vrea credite", a spus Ghetea.


"O bancă poate credita într-o anumită limită, în funcţie de fondurile proprii. Dacă fondurile proprii erau, până acum, amputate de anumite calcule, de anul viitor vor începe să se reîntregească. Fondurile proprii stau la baza majorităţii indicatorilor calculaţi de o bancă. Aşadar, din punct de vedere al bonităţii băncilor, atragerea de resurse din alte pieţe va creşte. Sper ca prin implementarea Basel III şi reducerea filtrelor, concomitent de la 1 ianuarie, să avem un efect pozitiv", a adaugat el.