www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Nicolae Cinteza, seful supravegherii din BNR, a fost pacalit de un sef de banca in privinta creditelor neperformante, motiv pentru care bancherul a fost demis

Autor: Bancherul.ro
2013-11-28 17:05

Nicolae Cinteza, seful supravegherii bancilor din cadrul BNR, a declarat ca unii bancheri l-au pacalit, ascunzand volumul real al creditelor neperformante prin restructurarea respectivelor imprumuturi, uneori chiar si fara stiinta clientilor (fenomen cunoscut in lumea bancara drept evergreening), motiv pentru care a dispus schimbarea unui sef de banca.

Cinteza a mentionat ca, din punct de vedere contabil, creditele neperformante sunt raportate corect catre BNR, insa unele dintre acestea au recurs la stratagema prelungirii scandentei cu cateva luni sau chiar ani, pentru a parea ca este vorba de un credit in derulare, cand in realitate este vorba de neperformanta. Din acest motiv, seful supravegherii a dispus un control la banci pentru verificarea modului in care au fost realizate respectivele restructurari de credite.

In scrisoarea de intentie catre FMI se arata ca “BNR va continua să supravegheze îndeaproape practicile bancare, pentru a evita fenomentul de evergreening (prin care bancile continua sa sustina financiar clientul, desi acesta nu-si mai poate rambursa creditul, cu scopul de a evita constituirea de provizioane n.r.), astfel încât să se asigure că standardele IFRS privind provizioanele pentru pierderi din credite și evaluarea colateralului, precum și evaluarea riscului de credit al creditelor restructurate, raman prudente și în conformitate cu bunele practici internaționale.


În special, BNR va examina în detaliu în timpul inspecțiilor la fața locului, practicile de restructurare a creditelor tuturor băncilor, precum și caracterul adecvat al sistemelor IT cu privire la inregistrarea activelor depreciate.


Un raport complet al practicilor de restructurare a creditelor și calitatii activelor cu informații granulare, matrici de migrație și o analiza a vechilor niveluri ale creditelor neperformante va fi comunicat FMI și CE până la sfârșitul lunii octombrie 2013.


In urma respectivului control, o parte din creditele restructurare de banci au fost incadrate in categoria neperformantelor, astfel incat bancile au fost nevoite sa-si majoreze substantial provizioanele, ceea ce le-a provocat pierderi in luna septembrie, cand profitul cumulat pe sistemul bancar a scazut la 1,46 miliarde lei, fata de 1,5 miliarde in august.

Conform unei prezentari a sefului supravegherii (vezi prezentarea in FISIERE), rata creditelor neperformante a ajuns in septembrie la 21,6%, iar la bancile mici a urcat chiar la 23%.