www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Wow! BCE a scazut dobanda la un minim istoric de 0,25%, decizie anticipata de doar 4 dintre cei 93 de economisti si traderi intervievati de Reuters si Bloomberg!

Autor: Bancherul.ro
2013-11-07 15:48

Doar 1 din cei 23 de “money market traders” intervievati de Reuters si 3 dintre cei nu mai putin de 70 de economisti consultati de Bloomberg au anticipat ca Banca Centrala Europeana va reduce astazi dobanda la euro cu un sfert de punct, la un minim record de 0,25%, dupa cum s-a intamplat. O decizie care a starnit un “wow!” printre economisti, traderi si analisti.


“Wow! Aceasta confirma ca BCE s-a schimbat dupa venirea lui Mario Draghi (foto), a devenit pro-activa”, a declarat economistul ING Carsten Brzeski, citat de Reuters.


Decizia BCE a venit in contextul in care inflatia din zona euro s-a prabusit la 0,7% in octombrie, cu mult sub tinta bancii centrale, de sub, dar aproape de 2%. De asemenea, bancherii din Frankfurt s-au aflat si sub presiunea guvernelor si mediului de afaceri european, in special din Italia, care au cerut scaderea dobanzii, in vederea deprecierii euro, astfel incat exporturile europene sa devina mai competitive.


Moneda euro a scazut la 1,3354 dolari dupa decizia BCE, fata de 1,351 inainte de anuntul bancii centrale.


Spre deosebire de BCE, banca centrala a Angliei a mentinut astazi neschimbata rata de referinta la minimul record de 0,5%. In acelasi timp, volumul programului de achizitii de obligatiuni a ramas de asemenea neschimbat, la 603 miliarde dolari (375 miliarde lire sterline).