www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



FMI: Programul cu România se menține în parametri și toate criteriile pentru finalul lunii septembrie au fost îndeplinite

Autor: Bancherul.ro
2013-11-05 13:39

Programul cu România se menține în parametri și toate criteriile pentru finalul lunii septembrie au fost îndeplinite, a declarat marți, într-o conferință de presă, șeful Delegației Fondului Monetar Internațional (FMI), Andrea Schaechter (foto), citata de Agerpres.


Timp de două săptămâni, Misiunea FMI a efectuat la București prima evaluare a noului acord cu România, s-a ajuns la un acord tehnic, iar evaluarea trebuie aprobată de Board-ul FMI. 


Schaechter a precizat că a fost revizuită în sus cu 0,2 puncte procentuale prognoza de creștere economică pentru 2013, la 2,2 %, dar cererea internă se menține încă slabă, ceea ce conduce la o ajustare a deficitului de cont curent pentru 2013 la 1,2% din PIB.


Dezinflația a fost mai puternică decât se estima și reflectă scăderea prețurilor produselor agroalimentare, iar proiecția de inflație pentru 2013 este de 2%.
Pentru 2014, estimările indică un avans al PIB de 2,2% și un deficit de cont curent de 1,8%.


Oficialul FMI a mai spus că ținta de deficit bugetar pentru septembrie 2013 a fost îndeplinită, precum și ținta de arierate ale administrației publice locale, dar veniturile bugetare au fost sub program, reflectând cererea slabă, dar mai ales profitabilitatea slabă a economiei, mai ales a sectorului bancar.