www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Guvernul anunta finalizarea negocierilor cu FMI si CE privind bugetul pe 2014: Salariul minim creste la 850 lei din 1 ianuarie si la 900 de lei din 1 iulie, pensiile se majoreaza cu 3,76%, CAS-ul scade cu 5%, noi accize la carburanti

Autor: Bancherul.ro
2013-11-04 17:30

Declaraţii susținute de premierul Victor Ponta și vicepremierul Daniel Chițoiu, ministrul Finanțelor Publice, la finalul negocierilor cu delegația Comisiei Europene, FMI și Băncii Mondiale:


Victor Ponta: "Am finalizat cu bine astă-seară negocierile cu instituţiile internaţionale, Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială referitoare la bugetul pe anul 2014 şi la priorităţile noastre pentru anul 2014. Vreau să mulţumesc domnului Chiţoiu, domnului Voinea şi tuturor celorlalţi care au făcut parte din echipa coordonată de domnul vicepremier, pentru că, evident, nu a fost vorba despre nişte discuţii uşoare.


Au fost abordate probleme extrem de dificile şi alegeri dificile referitoare la priorităţile pentru anul viitor. Aş vrea să vă precizez câteva dintre punctele care s-au aflat în discuţie şi asupra cărora, evident, am luat decizii pentru a putea anunţa astăzi şi mâine, în mod oficial, încheierea cu succes a acestor negocieri.


În primul rând, am stabilit pentru anul viitor un deficit bugetar atât ESA, cât şi pe cash, de 2,2% din PIB şi, evident, în scădere faţă de anul acesta, conform obligaţiilor pe care România le are ca ţară care a ratificat Tratatul de guvernanţă fiscală. Însă, un deficit de 2,2%, care va fi luat în calcul într-un PIB în care anul viitor se consideră că îşi va continua creşterea ca şi anul acesta, cu 2,2%.


Pentru investiţii, în ansamblu, am prevăzut ca date de construcţie a bugetului investiţii care să depăşească 6% din PIB, în acest fel având posibilitatea să continuăm creşterea economică şi să lansăm anumite proiecte extrem de importante pentru diverse domenii.


Referitor la salariul minim, vom lua în calcul creşterea acestuia la 850 de lei, începând cu 1 ianuarie şi la 900 de lei, începând cu 1 iulie. De asemenea, avem un fond de creştere a salariilor în domeniul bugetar. Nu va fi o creştere egală pentru toţi angajaţii, ci va fi o creştere ţintită pe anumite categorii.


Şi vreau doar să vă dau ca exemplu: vom continua negocierile pentru a stabili gradul în care vor creşte salariile medicilor rezidenţi, ale profesorilor debutanţi şi ale altor categorii asupra cărora, chiar şi în situaţii de restrângere bugetară trebuie, în mod clar, să luăm decizii de creştere pentru 2014.


De asemenea, vom avea alocate în buget două miliarde de lei pentru continuarea investiţiilor în infrastructura locală şi 500 de milioane de lei pentru continuarea programelor pe care le avem în desfăşurare tot pentru investiţii în infrastructură, programe finanţate de către BEI, BERD sau Banca Mondială.


Toate pensiile vor fi indexate cu un procent de 3,76%.
Vom avea o creştere a plafonului de datorie pentru proiecte de infrastructură la autorităţile locale de 1,2 miliarde de lei şi o creştere a cofinanţărilor pentru fondurile europene la 3%.


De asemenea, avem prevăzut un buffer bugetar pentru a putea semna şi demara proiecte importante de infrastructură, în primul rând, proiectul de Autostradă Comarnic-Braşov, chiar cu 2014 şi, de asemenea, proiectul de Autostradă Suplacu de Barcău - Borş, o parte din ceea ce ştiţi că s-a declanşat ca fostul proiect al Autostrăzii Transilvania şi pe care trebuie să îl continuăm şi avem posibilitatea să-l continuăm în 2014.


Ca măsuri de creştere a veniturilor vom indexa accizele în funcţie de rata inflaţiei. Din fericire, inflaţia a avut o cotă şi va avea pentru 2013 o cotă scăzută şi, evident, influenţa acestora va fi destul de mică.


Vom introduce un impozit pentru construcţiile speciale - şi aici domnul vicepremier vă va da detalii la ce tipuri de construcţii ne referim, nu e vorba de construcţii de locuinţe, ci e vorba despre persoane juridice şi despre construcţiile civile cu un anumit caracter, o creştere a redevenţelor la resursele minerale cu excepţia petrol şi gaze, de 25%, o acciză de 0,7 cenţi la litrul de carburant, fie benzină, fie motorină.


Aceste accize şi aceşti bani rezultaţi vor merge în fondul special pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, mai concret, pentru marile proiecte de infrastructură rutieră.


Vom avea ca acţiune prioritară adoptarea, până la sfârşitul anului, deci de la începutul lunii decembrie a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru CFR Marfă, care evident va intra într-o nouă procedură de data aceasta într-un termen rezonabil, într-o nouă procedură de privatizare.


Referitor la reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, a fost în mod sigur tema cea mai intens discutată pe parcursul acestor zile. Va exista în Memorandumul de înţelegere, atât cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, un angajament foarte clar de /.../ scădere semnificativă şi, din punctul nostru de vedere, semnificativ este mai mult decât 3%.


Semnificativ este 5%, aşa cum în baza studiilor pe care le-am avut ar avea într-adevăr un impact pentru mediul de afaceri, şi anume deci o creştere semnificativă în al doilea semestru al anului...


Daniel Chiţoiu: Scădere, scădere.


Victor Ponta: De aceea îl am pe domnul Chiţoiu. O scădere semnificativă cu 5% a contribuţiilor de asigurări sociale din al doilea semestru al anului, cu obligaţia, din partea Guvernului, de a identifica, până la 1 iulie, toate resursele necesare pentru ca impactul bugetar să fie neutru, adică ceea ce pierdem prin reducerea contribuţiilor de asigurări sociale să compensăm din venituri suplimentare sau din realocarea unor alte fonduri sau reducerea de cheltuieli.


Este un angajament politic pe care îl asumăm în numele Guvernului şi în numele coaliţiei de guvernare şi în mod sigur, de la 1 iulie această scădere semnificativă, pentru că într-adevăr 5% este semnificativ, va opera şi sperăm să aibă într-un timp mediu, evident, efectele pe care ni le dorim cu toţii.


Aş vrea încă odată să mulţumesc vicepremierului Chiţoiu pentru modul în care a coordonat eforturile de negociere şi să spun că pe baza acestor date vom finaliza construcţia bugetului, probabil până în săptămâna viitoare, vom face o prezentare în Guvern şi o prezentare publică, după care, evident, ne vom prezenta în faţa Parlamentului pentru a cere votul pentru acest buget pe anul 2014.


Sper că nu am uitat niciuna din datele importante. Îmi cer scuze pentru confuzia între scădere şi creştere, dar atâta am scăzut şi am crescut tot felul de lucruri încât mi se întâmplă, pentru toate celelalte decizii o să-l rog pe domnul vicepremier, eventual să vă prezinte, sau să vă răspundă la întrebări.


Vroiam însă să spun, încă odată, că acesta este angajamentul politic solidar al Guvernului şi al coaliţiei de guvernare şi că sunt convins că prin măsurile pe care le luăm putem continua trendul pozitiv atât de creştere economică, cât şi de dreptate socială, de a repara o parte importantă din nedreptăţile sociale pe care România le-a trăit începând din anul 2010. Mulţumesc!

Daniel Chiţoiu: Aici mai vreau eu să completez cu câteva elemente, legat de celelalte aspecte negociate cu instituţiile financiare internaţionale, respectiv măsurile pe care le-am convenit în domeniul reformelor structurale. De asemenea, am prevăzut măsuri de continuare a reducerii arieratelor din partea întreprinderilor cu capital majoritar de stat, sau capital integral de stat, şi aici ne-am încadrat în ţintele indicative asumate, atât în vară, prin acordul convenit cu Fondul Monetar şi Memorandumul economic încheiat cu Comisia Europeană.


De asemenea, o altă măsură în domeniul reformei companiilor de stat vizează implementarea managementului profesionist la toate companiile de stat şi, cu precădere, avem termene fixate pentru sfârşitul lunii noiembrie de a selecta management profesionist la Hidroelectrica şi, de asemenea, de a tranzacţiona toate contractele pe piaţa OPCOM.


O altă măsură de reformă, de restructurare a companiilor de stat şi de îmbunătăţire a performanţelor o constituie continuarea procesului de listare şi de vânzare a pachetelor majoritare de acţiuni; respectiv, la Hidroelectrica, listarea unui pachet de 15% - am majorat de la 10 - la 15%.


De asemenea, listarea a 51, prin majorare de capital, a Companiei Electrica şi listarea Hidroelectrica şi a treia companie, Complexul Energetic Oltenia. Ca termene, lunile mai-iunie 2014, iar Complexul Energetic Oltenia, în trimestrul IV 2014.


De asemenea, s-au prevăzut măsuri de restructurare şi avem obligaţia să aprobăm bugetul şi planul de restructurare a Companiei CFR Marfă până în prima parte a lunii decembrie, respectiv până în data de 8 decembrie. Compania CFR Marfă - alături de celelalte două companii din domeniul transporturilor pe cale ferată - va face parte dintr-un program comun de restructurare şi de îmbunătăţire a managementului şi performanţei acestor companii.


Legat de măsurile de creştere economică doresc să mai completez, faţă de ce a spus domnul premier, că am alocat, de asemenea, o sumă importantă de bani, respectiv peste 300 de milioane de lei, ca şi cofinanţare la fondurile rambursabile - la împrumuturile luate de la BEI şi BERD - respectiv pentru a dezvolta infrastructura şi a avea încă un element de creştere economică şi de majorare a cheltuielilor cu investiţiile pentru 2014. Aştept întrebările dumneavoastră legat de cele expuse.


Reporter: Domnule vicepremier, aş vrea să vă întreb dacă posibilitatea revenirii drepturilor pentru grupa I de muncă a fost discutată sau este în planul guvernului pentru bugetul de anul viitor.


Daniel Chiţoiu: Este în planul guvernului pentru anul viitor, dar nu a fost discutat, nu s-a pus pe masa discuţiilor acest lucru.


Reporter: Există, măcar la nivel de principiu, intenţia guvernului de revenire a drepturilor?


Daniel Chiţoiu: Aici, nu discutăm...


Reporter: Ministrul..., doamna Câmpeanu spunea de un proiect de lege...


Daniel Chiţoiu: Da, am înţeles, dar nu discutăm acum prevederile proiectului de buget; v-am spus că vi-l prezentăm săptămâna viitoare. Eu v-am prezentat aici cifrele mari şi măsurile de creştere economică, măsurile în domeniul reformei structurale a companiilor de stat şi măsurile de creştere a veniturilor principale, care au fost negociate. Nu am negociat punctual, pe fiecare buget, pe fiecare minister în parte.


Reporter: Dar aţi putea să spuneţi dumneavoastră, în această seară, personal, cum aţi vedea posibil, măcar ca principiu?


Daniel Chiţoiu: Nu. Vă dau răspunsul săptămâna viitoare, când prezentăm bugetul. V-am spus, prezentăm bugetul pentru toate categoriile de pensionari.


Reporter: Vroiam să vă rog să precizaţi sau să daţi câteva detalii legate de acele construcţii speciale şi modul în care vor fi taxate, impozitate și, dacă îmi permiteţi, ultima întrebare: dacă aţi avut în vedere sau s-a discutat despre eliminarea facilităţilor fiscale pentru culte? Mulţumesc mult.


Daniel Chiţoiu: Da. Legat de categoria de construcţii speciale supuse impozitării - aici este vorba de construcţiile speciale deţinute de persoanele juridice, nu de persoane fizice, cum ar fi: reţele de transport, stâlpi, depozite, magazii asupra cărora, în prezent, sunt scutite sau nu sunt supuse impozitării, nu intră în baza de impozitare. Legat de scutirile care se acordă pentru culte, nu s-a pus în discuţie, nu am discutat legat de măsurile fiscale pe această zonă.


Reporter: Mă scuzaţi, ce înseamnă să impozitaţi un stâlp sau ...? Pentru că aşa aţi spus: stâlpi.


Daniel Chiţoiu: Reţelele electrice.


Reporter: A, reţelele electrice. Credeam că...


Daniel Chiţoiu: Nu. Reţelele electrice.


Reporter: Scuzaţi-mă şi eu am o nelămurire: cele aparținând de Transelectrica, cele aparţinând Enel, E-ON, GDF sau care?


Daniel Chiţoiu: Deci, toate companiile care deţin construcţii speciale, toate se vor impozita - deci inclusiv E-ON, Enel, Transelectrica, Transgaz, Romgaz. Nu numai companiile de stat, dar şi companiile private, persoane juridice.


Reporter: Şi cât va fi exact impozitul ăsta?


Daniel Chiţoiu: Nu. Aici stabilim în perioada imediat următoare. Noi spunem ca măsură de principiu, măsură ce vom impozita, ca şi construcţie specială. Depinde de categoria de construcţie specială - va avea o cotă diferenţiată.


Reporter: Bun. Și în ceea ce priveşte accizele, spre exemplu. Aţi spus că le indexaţi în funcţie de inflaţie. Ce inflaţie luaţi în calcul? La şase luni, la nouă luni şi ce curs. Bănuiesc că transformaţi acciza acum în lei şi o înmulţiţi cu inflaţia.


Daniel Chiţoiu: Da. Este acciza care se practică în prezent, în lei, la cursul din lei la ...


Reporter: Acciza este în euro în momentul de faţă.


Daniel Chiţoiu: În euro, şi la cursul în lei care este în momentul de faţă, deci pe cursul din 2012, la 1 octombrie 2012 - pentru că aceste accize le avem în prezent - la care aplicăm inflaţia comunicată de Institutul Naţional de Statistică.


Reporter: Şi impactul în preţul carburantului care va fi? Cumulate 0,7 cenţi, acea acciză specială care se va duce în infrastructura rutieră, plus recalcularea accizei cu inflaţia?


Daniel Chiţoiu: Vom face calculul exact în momentul în care avem şi inflaţia comunicată de INS, astfel încât să putem să dăm un impact clar în preţul la carburant.


Reporter: Şi inflaţia? Ce inflaţie va fi luată în calcul? Inflaţia la 9 luni sau care este inflaţia?


Daniel Chiţoiu: Nu. Aici, la data la care aprobăm bugetul; când aprobăm legislaţia fiscală şi când aprobăm bugetul la trimestrul anterior.


Reporter: Şi mai am o nelămurire. Aţi vorbit despre o ... Să înţeleg că e majorare a deficitului bugetar, de la 1,8% la 2,2% pe cash. Şi pe ESA?


Daniel Chiţoiu: Tot la fel.


Reporter: De ce?


Daniel Chiţoiu: Pentru că, în momentul de faţă, raportările se suprapun - raportarea pe cash cu raportarea pe ESA, pentru că s-a trecut la sistemul de raportare EMS 2011 şi este acelaşi sistem de raportare şi avem acelaşi deficit bugetar. Ce vreau să vă spun… că această creştere de deficit bugetar...


Reporter: De 0,4%.


Daniel Chiţoiu: De 0,2 - pentru că am negociat, în acordul din vară, un deficit cash de 2, de două procente. 0,2 sunt destinate cofinanţării la fondurile europene, deci pentru investiţii.


Reporter: Şi mai am o ultimă întrebare în ce priveşte CFR Marfă. În discuţiile cu FMI s-a luat în calcul şi insolvenţa companiei în cazul în care noul proces de restructurare/privatizare eşuează?


Daniel Chiţoiu: Nu. Aici în acordul şi încheiat în vară şi acum am prevăzut că restructurarea şi aprobarea, aşa cum vă spuneam, a bugetului şi a planului de restructurare în vederea privatizării la jumătatea anului 2015, să parcurgem un calendar normal de privatizare.


Reporter: Deci, la jumătatea lui 2015 va fi reluat efectiv procesul de privatizare?


Daniel Chiţoiu: Nu. Procesul de privatizare s-a reluat din momentul de faţă, dar va continua toată procedura de privatizare începând cu restructurarea; dar procedura, licitaţia va avea loc la... s-a programat să aibă loc la jumătatea anului 2015.


Reporter: Şi această reducere a CAS-ului... 2014…


Daniel Chiţoiu: Nu, 2015. Privatizarea CFR Marfă în prima jumătate a anului 2015.


Reporter: Peste un an şi jumătate.


Daniel Chiţoiu: Da, peste un an şi jumătate.


Reporter: Deci restructurarea în decembrie anul viitor sau ...


Daniel Chiţoiu: Restructurarea începe din momentul de faţă, începând cu luna decembrie, când aprobăm planul de restructurare; procedura de privatizare demarează şi va fi finalizată în prima parte a anului 2015, deci în iunie 2015.


Reporter: Şi în ceea ce priveşte această reducere a CAS-ului cu 5 procente - pentru a echilibra veniturile, cheltuielile la bugetul de stat, luaţi în calcul chiar şi o majorare a cotei pentru a găsi finanţarea necesară şi a umple golul?


Daniel Chiţoiu: A cărei cote?


Reporter: A cotei unice.


Daniel Chiţoiu:Nu, nu. Cota unică nu se ...
Reporter: S-a discutat despre această echilibrare, o majorare a cotei şi o reducere a CAS-ului cu 5 procente?


Daniel Chiţoiu: Nu. Aici, propunerile, pentru că, vedeţi, am fost acuzaţi că am asigurat confidenţialitatea negocierilor… pe masă s-au pus multe variante, atât de măsuri fiscale, cât şi de măsuri bugetare. Or, toată această confidențialitate nu a făcut decât să avem un succes al negocierilor. /…/