www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Fondul de Garantare a Depozitelor face exercitii cu bancile pentru plata cat mai rapida a depozitelor in cazul unui faliment bancar

Autor: Bancherul.ro
2013-10-25 07:56

Fondul de Garantare a Depozitelor in Banci (FGDB) a avut zilele trecute o intalnire cu bancile, cu scopul de a testa promptitudinea cu care se pot rambursa banii deponentilor in cazul falimentului unei banci si pentru gasirea unor solutii ca acest proces sa se desfasoare cat mai rapid si mai eficient pentru deponenti.


Legislația din Uniunea Europeană și din România prevede efectuarea plății compensațiilor în maximum 20 de zile de la declararea indisponibilizării depozitelor.


Începând cu anul 2010, FGDB efectuează teste de întocmire a listelor cu deponenţii garantaţi persoane fizice şi juridice, pentru o posibilă plată de compensație. Scopul este de a observa viteza de reacție a instituțiilor de credit în cazul în care depozitele la acestea ar deveni indisponibile, precizeaza FGDB.


Astfel, băncilor participante li s-a solicitat să întocmească listele cu compensații de plătit la o dată de referință. Reprezentanții FGDB de la departamentul de informatică și de la departamentul de control au verificat rapiditatea, corectitudinea și gradul de completare a acestor liste. Întâlnirea din octombrie a avut tocmai scopul de a soluționa problemele comune și recurente.


Pentru a începe plata compensațiilor, un pas esențial este întocmirea corectă și completă a listei cu deponenții garantați și sumele cuvenite. Cu cât timpul de întocmire a listei este mai scurt, cu atât începerea plății compensațiilor se poate face într-un timp mai scurt.


Etapele procesului de plată a compensațiilor sunt:


- întocmirea listei cu deponenții îndreptățiți la compensații
- verificarea sa
- punerea la dispoziție prin băncile mandatate a sumelor de plătit
- ridicarea compensației cuvenite de către deponenți.


FGDB face toate demersurile ca, în caz de necesitate, acest proces să se desfășoare cât mai rapid și mai eficient pentru deponenți, mai precizeaza institutia.