www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cum a scapat Raiffeisen Bank de inca 600 de angajati: a transferat la Brasov operatiuni de procesare a tranzactiilor, popriri, call-center, analiza si colectare a creditelor

Autor: Bancherul.ro
2013-10-04 16:43

Raiffeisen Bank a transferat de la sediul central din Bucuresti la un centru operational din Brasov mai multe activitati, precum operatiunile de procesare a tranzactiilor, popriri, call center, analiza si colectarea creditelor.


Este vorba de o modalitate prin care banca si-a diminuat costurile, in special prin reducerea numarului de angajati, care a scazut cu aproape 600 de oameni pe parcursul ultimului an. Fireste ca si salariile platite la Brasov sunt mai mici decat la Bucuresti cu aproximativ 25%.

Planul initial era ca in jur de 450 de angajati care lucrau in centrala bancii din Piata Charles de Gaulle sa fie relocati la Brasov, insa doar 40 de bancheri au vrut sa se mute la munte, astfel ca in final, din centrala Raiffeisen aui fost restructurate 800 de posturi.


Astfel ca banca a fost nevoita sa faca noi angajari pentru centrul operational din Brasov, proces care a presupus primirea a 8500 CV-uri si 2000 de interviuri de angajare pentru recrutarea celor 600 de angajati, dintre care o treime sunt studenti sau masteranzi, angajati parte time sau full-time, dupa cum precizeaza banca.

Tot pentru eficientizarea activitatii, Raiffeisen si-a mutat recent sediul central din Bucuresti in cladirea Sky Tower (foto) unde lucreaza aproximativ 1.700 de angajati.


Prin aceste relocari, banca a reusit sa-si diminueze personalul cu aproape 600 de angajati pe parcursul ultimului an: de la 5.707 la 5.116 persoane la 30 iunie 2012, conform datelor publicate de banca.


In ultimii cinci ani de criza, Raiffeisen Bank si-a redus in total personalul cu aproape 2.000 de persoane, tinand cont ca in 2008 avea in total 7.000 de angajati, banca reusind astfel sa-si atinga planul de eficientizare a activatii in conditii de criza.

Comunicatul Raiffeisen Bank: clientii nu au fost afectati

„Deschiderea Centrului Operational Brasov a fost o decizie strategica a bancii. Ne-am propus sa eficientizam costurile si in acelasi timp sa simplificam procesele operationale. Am analizat mai multe posibile locatii si am ales Brasovul in primul rand datorita calitatii fortei de munca, dar si a localizarii geografice. Esential a fost sa facem acest transfer treptat, in asa fel incat indicatorii de calitate pe care ii monitorizam strict sa se mentina cel putin la acelasi nivel”, a declarat Carl Rossey, Vicepresedinte Operatiuni si IT, citat intr-un comunicat al bancii.

„Centrul Operational Brasov este unul dintre cele mai importante proiecte ale echipei Raiffeisen Bank in ultimii ani si sunt bucuros ca este unul de succes. A fost un efort sustinut timp de 18 luni al echipei de proiect, dar si al colegilor care au asigurat transferul de cunostinte, al celor din IT. De asemenea am acordat cea mai mare atentie procesului de recrutare, pentru ca oamenii pe care i-am ales sunt factorul numarul 1 de succes. In acest proiect succesul inseamna sa fim mai eficienti si in acelasi timp sa furnizam clientilor servicii de o calitate imbunatatita. Un asemenea proces nu este niciodata finalizat si am creat o intreaga infrastructura care sa ne permita imbunatatirea continua”, a spus Steven van Groningen, Presedinte &CEO Raiffeisen Bank

Proiectul de dezvoltare a Centrului Operational Brasov a fost demarat la inceputul anului 2012, amenajarea  celor  3500 m2 ca spatii de birouri, sali de intalniri, de training, de relaxare si de servicii s-a facut foarte repede, la 1 septembrie fiind inaugurat corpul B al Centrului. Din acel moment dimensiunea echipelor de la Brasov, precum si activitatile relocate au crescut rapid. Acum, aici lucreaza aproape 600 de oameni in cele patru departamente ale centrului. O parte dintre angajati au fost relocati din sediul central din Bucuresti (6%), iar restul au fost angajati direct in Brasov. Efortul infiintarii si mutarii activitatilor in Centrul Operational a fost unul mare atat din punct de  vedere al recrutarii -  peste 8500 CV-uri primite si peste 2000 de interviuri de angajare  - , cat si din punct de vedere logistic si IT pentru pregatirea celor aproape 600 posturi de lucru.

„Clientii Raiffeisen Bank nu au fost deloc afectati de relocarea activitatilor din Bucuresti in Brasov si acesta a fost unul dintre obiectivele principale. Pe de alta parte, acesta mutare ne-a permis sa reevaluam procese, sa simplificam si sa standardizam activitatile care s-au relocat la Brasov. Acest lucru inseamna pe termen lung costuri mai mici pentru banca si cresterea eficientei pe angajat”, a adaugat Carl Rossey.

Raiffeisen Bank investeste continuu in managementul performantei si in dezvoltarea angajatilor sai. O treime din cei aproximativ  5.800 angajati din toata tara au varsta pana in 30 ani (varsta medie este de 36 ani). Banca a dezvoltat o serie de programe de instruire destinate tinerilor: stagii de practica, programul Raiffeisen Trainee, programe de training etc. Aproximativ o treime din cei 600 angajati ai Centrului Operational Brasov sunt studenti sau masteranzi, angajati full-time sau part time. Pentru fiecare pozitie si fiecare angajat exista o schema de promovare, o harta de cariera si de asemenea, programe de instruire specifice postului, se mai precizeaza in comunicatul bancii.