www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare

Bancherii sunt de acord cu tribunalul pentru clauze abuzive si insolvente, cu o conditie: sa protejeze in egala masura atat interesele clientilor cat si ale bancilor

Autor: Bancherul.ro
2013-09-26 16:52

Asociatia Romania a Bancilor (ARB) anunta ca este de acord cu infiintarea la Bucuresti a unui tribunal specializat pentru clauze abuzive si insolvente si își exprimă disponibilitatea de a sprijini eforturile autorităților
pentru buna organizare și funcționare a acestuia.

Totodată, în condițiile în care comunitatea bancară va ajunge la concluzia că nu se creează cadrul protejării,
în egală măsură, a intereselor clienților și instituțiilor de credit, Asociația Română a Băncilor va continua să susțină și să promoveze propunerile inițiale ale sistemului bancar, astfel încât instanța de recurs să fie Înalta Curte de
Casație și Justiție.

Comunicatul ARB:

Asociația Română a Băncilor (ARB) a luat notă de decizia Guvernului de a nu amâna intrarea în vigoare, de la 1 octombrie 2013, a dispozițiilor art.12 şi 13 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și de Comunicatul de presă al Ministerului Justiției privind înfiinţarea unui Tribunal specializat la nivelul municipiului Bucureşti în domeniile societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială, insolvenţă şi care
ar putea primi şi competenţa de soluţionare a acestei categorii de cauze.

Comunitatea bancară va urmări cu atenție procesul înființării Tribunalului specializat și își exprimă disponibilitatea de a sprijini eforturile autorităților