www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Ai credit de consum? Daca-l refinantezi, poti sa-ti reduci rata cu 10%

Autor: Bancherul.ro
2013-09-20 17:37

Refinantarea unui credit de consum ieftineste rata lunara cu aproximativ 10%, datorita reducerii dobanzilor, motiv pentru care aceasta activitate va fi in atentia bancilor si a clientilor in urmatoarea perioada, apreciaza Marius Istrati (foto), reprezentantul Volksbank. El a precizat ca in prezent dobanda medie in lei la creditele de consum in stoc este de 13,68%, fata de11,36% la creditele noi, ceea ce inseamna ca cei care detin in prezent un credit si l-ar refinanta cu noua dobanda, mai  mica, si-ar putea reduce rata cu 10%."De aceea, refinantarea va fi foarte targetata de banci in urmatoarea perioada", a spus el, in cadrul Colocviilor Pietei Financiare Florin Petria.

Volksbank are in oferta un credit de consum unic pe piata, prin care-si platesc la timp ratele primesc un bonus de 5% din dobanda rambursata lunar intr-un cont de economii. Dobanda creditului este de 9,75% pe an, fixa pe toata perioada de creditare, de pana la 5 ani, costul total a creditului (DAE) fiind cel mai mic din piata, dupa cum precizeaza Istrati. De altfel, adauga el, clientii se uita acum tot mai atent la DAE, care include nu doar dobanda unui credit ci si comisioanele aferente, iar Volksbank este avantajata din aceasta privinta, intrucat nu percepe niciun comision pentru acest credit.

In ceea ce priveste creditele imobiliare, programul Prima Casa va avea o pondere tot mai mica in volumul total de imprumuturi de acest tip, din cauza faptului ca in cadrul programului se acorda acum doar credite in lei, cu dobanzi mai mari si implicit cu valori mai mici ale creditelor ce se pot obtine. In continuare exista banci care au in oferta credite imobiliare in euro cu dobanzi mai mici decat cele in lei, care permit obtinerea unor sume mari, astfel incat clientii vor alege varianta cea mai buna pentru ei, adauga Istrati.


Principalul avantaj al creditelor Prima Casa ramane insa avansul de doar 5% necesar pentru obtinerea unui imprumut, fata de cel de 25% standard pentru un credit imobiliar obisnuit.


De asemenea, nu trebuie uitat riscul valutar al creditelor in valuta, un element omis de multe ori atunci cand se compara un credit in lei cu unul in euro, iar daca se adauga si acest risc, atunci un credit in lei s-ar putea dovedi chiar mai ieftin decat unul in euro.