www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BCE salută votul Parlamentului European privind crearea mecanismului unic de supraveghere

Autor: Bancherul.ro
2013-09-16 10:34

Banca Centrală Europeană (BCE) salută votul de astăzi al Parlamentului European privind legislaţia care creează premisele instituirii unei uniuni bancare. În conformitate cu  Regulamentul Consiliului de atribuire a unor sarcini specifice BCE în ceea ce priveşte politicile legate de supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, va fi creat un nou sistem de supraveghere bancară, prin înfiinţarea unui mecanism unic de supraveghere pentru băncile din zona euro (şi din alte state membre ale UE care doresc să adere la mecanism). Acesta reprezintă un pas important în direcţia restabilirii încrederii în sistemul bancar european.

Regulamentul va intra în vigoare după ce va fi aprobat de Consiliul UE şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Intrarea în vigoare a regulamentului va permite BCE să iniţieze în mod oficial toate preparativele esenţiale, astfel încât să îşi poată asuma pe deplin atribuţiile de supraveghere douăsprezece luni mai târziu.

„ Ziua de astăzi marchează un important pas înainte în instituirea unei uniuni bancare, element fundamental al unei uniuni economice şi monetare autentice. Vom depune toate eforturile necesare pentru a elabora toate cerinţele organizatorice, în scopul asumării, după un an de la intrarea în vigoare a legislaţiei, a responsabilităţilor de supraveghere care ne revin, şi aşteptăm cu interes să colaborăm cu autorităţile naţionale în vederea restabilirii încrederii în sectorul bancar,” a declarat Mario Draghi, preşedintele BCE.

În paralel cu adoptarea regulamentului, Mario Draghi şi Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, au semnat o  declaraţie prin care ambele instituţii se angajează să încheie în mod oficial un  Acord interinstituţional privind aspectele practice ale cooperării în chestiuni referitoare la mecanismul unic de supraveghere.