Romania a imprumutat 1,5 miliarde de euro de pe piata externa printr-o emisiune de obligatiuni la termen de 7 ani, cu o dobanda de 2,95 puncte peste rata midswap, indicatorul de referinta al pietei, în scadere cu 0,75 puncte procentuale faţă de ultima emisiune de obligaţiuni de stat denominate în euro pe piaţa externă din luna octombrie 2012.
Este cel mai scăzut randament aferent unei emisiuni de obligaţiuni de stat denominate în euro, respectiv de 4,769%, tranzacţia fiind administrată de Citibank, HSBC, Societe Generale şi Deutsche Bank, precizeaza Ministerul Finantelor.
Emisiunea a fost suprasubscrisă de peste patru ori, oferta investitorilor totalizând 6,4 miliarde euro, în condiţiile în care solicitarea maximă a statului român a fost de 1,5 miliarde euro.
„Nivelul scăzut al costului mediu şi nivelul ridicat de suprasubscriere, în condiţiile unei participări diversificate, atât instituţionale cât şi geografice a bazei de investitori, demonstrează credibilitatea de care se bucură pe plan extern România, urmare politicilor economice actuale şi aprecierii pozitive privind evoluţia consolidării fiscale şi a reformelor structurale”, sustine Ministerul Finantelor.