www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Credit Europe Bank isi majoreaza capitalul social cu 20 mil. euro

Autor: Bancherul.ro
2013-09-09 12:14

Credit Europe Bank România intenţionează ca în perioada următoare să majoreze capitalul social al băncii de la 675.000.001,35 RON la 763.605.997,00 RON (cu echivalentul a aproximativ 20.000.000 de euro), prin aport în numerar. Majorarea de capital va avea loc prin intermediul unei emisiuni de acţiuni care va fi oferită spre subscriere acţionarilor băncii, anunta banca intr-un comunicat.
 
Prin decizia de a îşi majora capitalul social Credit Europe Bank reconfirmă angajamentul băncii pentru prezenţa pe termen lung pe piaţa locală. Sumele atrase vor fi direcţionate în principal pentru susţinerea activităţii de creditare precum şi pentru alte activităţi care conduc la consolidarea indicatorilor de performanţă ai băncii.
 
Calendarul acestei acţiuni urmează să fie stabilit în perioada imediat următoare desfăşurării Adunării Generale a Acţionarilor a Credit Europe Bank România din data de 16 septembrie 2013, mai precizeaza banca in comunicat.