www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Sectorul bancar ramane pe locul 2 in topul domeniilor cu cele mai mari salarii

Autor: Bancherul.ro
2013-08-26 13:10

Salariile bancherilor se mentin printre cele mai ridicate dintre toate profesiile din Romania, in ciuda crizei prin care a trecut si sistemul bancar, ceea ce arata ca meseria de bancher ramane in continuare una elitista, facand fata cu brio recesiunii economice si tranzitiei spre noul model economic in care se indreapta incet si tara noastra. Situatia se explica si prin faptul ca bancile se afla printre sectoarele care se restructureza masiv in aceasta perioada: numai in prima jumatate a anului numarul salariatilor din banci a scazut cu 2.000 de angajati iar 200 de unitati au fost inchise.

Ba chiar salariul mediu net al angajatilor din banci (cu exceptia celor in industria asigurarilor) este in crestere in acest an, conform datelor culese de Institutul de Statistica, care a raportat in iunie 2013 un castig mediu net de 3.867 lei, mai mare cu 4,3% fata de ianuarie 2012, cand era de 3699 lei.


In decembrie 2008, in momentul izbucnirii crizei financiare, salariul mediu net din domeniul bancar (intermedieri financiare, fara asigurari si pensii) era de 4285 de lei, conform datelor INSSE, fiind cel mai ridicat din economie la acea data.


Salariul mediu din industria extractiei de petrol si gaze, cel mai mare in prezent, cu 4049 lei, era in 2008 de doar 2595 lei, pretul titeiului fiind atunci mult mai scazut decat in acum.

Astazi, firma de consultanta  PwC România a anuntat ca potrivit unui studiu propriu, salariile din banci au cunoscut in acest an o crestere de doar 2,6%, cea mai mica dintre industriile analizate, printre care bunuri de larg consum si distributie, farmaceutice, IT%C sau retail. Creşterile salariale în sectorul privat au atins în medie 4,6%, potrivit ediţiei de anul acesta a studiului salarial şi de beneficii PayWell, derulat de echipa de consultanţă în resurse umane a PwC România. Acest nivel de creştere salarială este mai scăzut faţă de cel înregistrat în 2012 (5.1%), însă marchează revenirea la rate real pozitive de creştere, având în vedere scăderea inflaţiei (în jur de 3% anul acesta), potrivit unui comunicat al PwC.

Daca ne uitam insa la datele culese de BNR de la banci, fara indoiala cele mai exacte, vedem ca in realitate salariul mediu net pe banca a scazut destul de mult in acest an, cu peste 8%: de la 3899 lei in decembrie 2012 a ajuns la 3571 lei in iunie 2013. In urma cu un an, in iunie 2012, salariul mediu pe banca era de 3848 de lei, potrivit datelor bancii centrale.

Reducerea nivelului salariilor din banci este in realitate atenuata de restructurarea masiva a sistemului, daca ne gandim ca numarul salariatilor a scazut substantial in ultimul timp, conform celor mai recente statistici comunicate de BNR.

Numarul total de salariati din banci a continuat sa scada si in prima parte a acestui an: 1946 de angajati si-au pierdut locul de munca, numarul total al acestora ajungand la 59.823 de oameni in iunie 2012, fata de  61.769 in 2012 si 65.772 in 2011.

In acelasi timp, bancile continua sa-si diminueze si reteaua, care s-a micsorat cu 194 de unitati in prima parte a acestui an, la un total de 5529 de unitati in iunie 2013, fata de 5723 de unitati in 2012 si 6.046 in 2011.

In aceste conditii, salariul mediu net din industria bancara si asigurarilor ramane pe locul 2 in topul celor mai mari salarii din Romania: pe primul loc se afla castigurile din industria extractiei petrolului brut si gazelor naturale, cu 4.049 lei in iunie 2013, urmat de industria bancara (3867 lei), fabricarea produselor de cocserie si prelucrarea titeiului, (3711 lei), fabricarea produselor din tutun, (3706 lei), transporturi aeriene (3703 lei), IT (3580 lei), asigurari (3397 lei), informatii si comunicatii (3.066 lei), telecomunicatii, (3097 lei).