www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Reclamatia zilei la banca: stau cu conturile blocate pentru ca ING nu a facut plata catre Primarie

Autor: Bancherul.ro
2013-07-25 17:10

Un client ING este suparat pentru ca de 2 saptamani are conturile blocate la banci intrucat ING nu i-a facut o plata catre Primaria care-i pusese poprire pe o suma in contul unei datorii. Clientul spune ca de 2 saptamani  suma respectiva a fost retrasa din contul sau de catre ING, insa nici pana acum banii nu au ajuns la Primarie, astfel incat sa i se anuleze poprirea si sa aiba acces din nou la banii din conturi.

Clientul s-a enervat si acuza banca de incompetenta pentru ca ING nu i-a dat o explicatie privind motivul pentru care nu s-a efectuat respectiva plata, astfel ca nu stie de ce trebuie sa astepte atata timp cu banii blocati in conturi.

„Sunt profund dezamagit de tot ce inseamna ING Bank. De 2 saptamani banca a retras o suma de bani din contul meu, dar nu a facut plata catre Primaria care pusese poprire pe suma respectiva. Concret, de 2 saptamani stau cu toate conturile blocate, de la toate bancile unde am conturi, pentru ca ING Bank nu face plata. Nu am niciun raspuns oficial pana in acest moment...de ce banii sunt tinuti blocati si de ce nu se face respectiva plata. Consider ca-mi retineti banii abuziv si va folositi de ei...”, spune clientul ING pe reteaua de socializare a bancii.