www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Christine Lagarde, FMI: Statul roman trebuie sa garanteze creditele pentru IMM-uri

Autor: Bancherul.ro
2013-07-16 16:20

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a declarat astazi, la o conferinta la BNR, ca statul roman ar trebui sa se implice mai mult pentru stimularea creditarii bancare, prin garantii, in conditiile in care acordul Viena 2 dintre banci si institutiile financiare internationale nu a functionat prea bine.


"Am vorbit aseara (luni - n.r.) despre programele Viena 1 şi Viena 2, poate va fi nevoie şi de Viena 3, este un lucru care va fi discutat de parteneri. Viena 1 a funcţionat bine, iar Viena 2 a funcţionat nu aşa de bine. Cred că sunt şi alte forţe care trebuie implicate, participarea statului care ar trebui să garanteze creditele pentru IMM-uri, dar şi pentru alte sectoare care nu par aşa prietenoase la risc cum ar vrea băncile. Vor mai fi câţiva ani până când băncile vor constitui acele fonduri tampon", a declarat Lagarde la conferinţa organizată la Banca Naţională a României.