www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



EximBank anunta dublarea profitului in primul semestru, la 30 milioane lei

Autor: Bancherul.ro
2013-07-15 15:53

EximBank a înregistrat în primele șase luni ale acestui an un profit brut de aproape 30 de milioane de lei, dublu față de nivelul corespunzător întregului an 2012, potrivit datelor financiare preliminare, anunta banca intr-un comunicat.

”Pentru acest an ne-am setat ca obiectiv creșterea organică, dezvoltarea activității fiind corelată și cu o creștere a eficienței în utilizarea resurselor. Acțiunile întreprinse pe finalul anului trecut și la începutul acestui an pentru repoziționarea băncii au dat rezultate astfel că, în primul semestru al acestui an, EximBank a înregistrat o creștere a veniturilor bancare cu aproape 5% față de perioada similară din 2012, în timp ce cheltuielile operaționale s-au redus cu 15%”, a spus Traian Halalai, președintele EximBank.

El a adăugat că dinamizarea activităţilor comerciale ale băncii este evidentă, expunerea totală a EximBank în nume și cont propriu fiind la jumătatea anului cu 22% peste nivelul de la finele anului trecut.

”Per ansamblu, activitatea de creditare s-a accelerat în primele șase luni, dinamica acesteia depășind-o pe cea a garanțiilor, ceea ce arată că segmentul corporate începe să vadă în EximBank un finanțator viabil, nu numai un girant pentru creditele contractate de la alte bănci comerciale. Avem capacitatea de a juca de la egal la egal cu celelalte bănci din sistem la nivelul finanțărilor în lei și, în plus, avem și un nivel competitiv de costuri. De aceea, suntem încrezători că banca va încheia și acest an în plutonul băncilor profitabile”, a mai spus Traian Halalai.

Pe parcursul primului semestru, banca a făcut schimbări la nivelul structurii comerciale și a implementat un concept organizațional bazat pe existența unor directori regionali ce coordonează vânzările la nivel național. Acest proces s-a derulat în paralel cu dezvoltarea rețelei de unități, fiind inaugurate trei noi unități teritoriale – la Galați, Ploiești și Pitești.

Tot în prima jumătate a anului, EximBank a lansat o aplicație on-line care permite utilizatorilor siteului www.eximbank.ro să afle, de la propriul computer, dacă se precalifică pentru accesarea unui credit, precum și valoarea împrumutului pe care l-ar putea primi.






Odată cu lansarea noii facilități, EximBank a devenit una dintre puținele bănci de pe piață care oferă un astfel de instrument pentru segmentul corporate. În primele două luni de funcționare a aplicației, peste 2.000 de utilizatori au accesat pagina dedicată.

Pentru consolidarea relației pe care o are cu comunitatea de business, EximBank a organizat în primul semestru o serie de întâlniri cu oamenii de afaceri din diverse zone ale țării, la care au participat circa 250 de reprezentanți ai segmentului corporate.

”Comunitățile locale de afaceri au fost foarte deschise la inițiativa noastră de a organiza astfel de întâlniri și aș vrea să le mulțumesc pentru acest lucru. Ne dorim să așezăm EximBank pe principii moderne de business, dar nu putem face acest lucru fără a-i cunoaște bine pe cei cu care lucrăm sau intenționăm să colaborăm și fără să luăm feedback. De aceea, împreună cu colegii din țară, mergem să cunoaștem mai bine clienții, să prezentăm ce avem de oferit, dar și să le aflăm așteptările”, a mai spus președintele EximBank, care a adăugat că acest proiect va continua și în a doua parte a anului.

Tot pentru a doua parte a anului este prevăzută continuarea procesului de extindere a rețelei teritoriale, în cel mai scurt timp urmând să fie deschise încă două unități.

De asemenea, pentru eficientizarea activității, în EximBank se derulează un proces de optimizare a fluxurilor de lucru și de reorganizare a departamentelor de client support, precum și de adaptare/lansare de produse.

EximBank este o instituţie specializată al cărei portofoliu de produse, axat pe cele trei direcţii de acţiune - finanţare, garantare şi asigurare, permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene.

Banca deține o rețea de 15 unități - Bucureşti, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Timişoara şi Sibiu - iar operatorii economici pot obține informații suplimentare prin intermediul site-ului www.eximbank.ro.