www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Erste Group lanseaza o majorare de capital de 660 milioane EUR

Autor: Bancherul.ro
2013-07-01 13:01

Comunicat de presa  Erste Group: Erste Group lanseaza o majorare de capital de aprox. 660 milioane EUR: Pre-Plasament catre investitori institutionali urmat de o Oferta de Subscriere catre actionarii existenti

Directoratul Erste Group a decis, cu aprobarea Consiliului de Supraveghere, sa lanseze o majorare de capital ca urmare a careia se preconizeaza a se obtine venituri brute de aprox. 660 de milioane de euro.

In ceea ce priveste rascumpararea planificata a intregului capital participativ de 1,76 miliarde de euro in T3 2013, majorarea de capital este destinata consolidarii capitalului de baza al Erste Group, astfel incat Erste Group se asteapta sa atinga rata vizata a capitalului comun de rang I de 10%, conform Basel 3, pana la 31 decembrie 2014.

Majorarea de capital va fi implementata prin intermediul unei oferte de actiuni noi ("Actiunile Noi") constand in (i) o oferta catre investitori institutionali calificati selectati care va lua forma unui proces de plasament accelerat (accelerated book-building process) ("Pre-Plasamentul Institutional"); si (ii) o oferta de subscriere catre actionarii existenti ai Erste Group ("Actionarii") ("Oferta de Subscriere"). Pre-Plasamentul Institutional este partial supus restituirii (regulii claw-back) si decontarii amanate pentru a garanta ca Actiunile Noi aferente dreptului de subscriere (preferinta) la care nu s-a renuntat de anumiti Actionari vor fi disponibile pentru subscriere de catre Actionari in cadrul Ofertei de Subscriere.

Pre-Plasamentul Institutional se preconizeaza sa inceapa imediat si sa se incheie la 02 iulie 2013, fiind supus accelerarii. Pretul de subscriere in cadrul Ofertei de Subscriere va fi identic cu pretul ofertei stabilit in coordonare cu sindicatul bancar pe baza rezultatelor procesului de plasament (bookbuilding) pentru Pre-Plasamentul Institutional. Numarul final de Actiuni Noi rezultand ca urmare a majorarii de capital va fi determinat la data de stabilire a preturilor pentru Pre-Plasamentul Institutional, preconizata la 2 iulie 2013.

Actionarii Existenti ai Erste Group la inchiderea tranzactionarii in data de 2 iulie (pentru evitarea oricaror indoieli, excluzand investitorii carora le-au fost alocate actiuni ca parte a Pre-Plasamentul Institutional) isi pot exercita drepturile de subscriere (preferinta) in timpul perioadei de subscriere pentru Oferta de Subscriere care este preconizata sa dureze de la 3 iulie pana la 17 iulie 2013 (inclusiv), cu conditia aprobarii unui prospect de emisiune de catre Autoritatea Pietei Financiare (FMA) preconizata la data de 1 iulie 2013. Erste Group intentioneaza sa organizeze tranzactionarea drepturilor de subscriere (preferinta) la Bursa din Viena de la data de 9 iulie pana la 11 iulie 2013.

Un grup de actionari majoritari ai Erste Group, care detin impreuna aproximativ 37,4% din capitalul social al societatii anterior majorarii de capital, au fost de acord sa renunte la drepturile lor de subscriere (preferinta) in legatura cu Oferta de Subscriere. In plus, Erste Stiftung va furniza actiuni suplimentare existente, astfel ca - impreuna cu drepturile de subscriere (preferinta) la care s-a renuntat - un total de aprox. 50% din Actiunile Noi avute in vedere in cadrul Pre-Plasamentului Institutional va fi disponibil pentru alocare ferma in cadrul Pre-Plasamentului Institutional, ceea ce va avea ca rezultat faptul ca aprox. 50% din Pre-Plasament va fi supus restituirii (regulii claw-back).

Livrarea si decontarea Actiunilor Noi achizitionate in legatura cu Pre-Plasamentul Institutional ("Actiuni Ferme") care nu sunt supuse restituirii (regulii claw-back) si decontarii amanate se preconizeaza sa se realizeze la sau in jurul datei de 05 iulie 2013. Rezultatele Ofertei de Subscriere si restituirii (claw-back) finale in cadrul Pre-Plasamentului Institutional sunt preconizate sa fie anuntate la 18 iulie 2013. Livrarea si decontarea Actiunilor Noi achizitionate in legatura cu Oferta de Subscriere ("Actiuni cu drept de subscriere"), se preconizeaza sa aiba loc la sau in jurul datei de 23 iulie 2013. Livrarea si decontarea Actiunilor Noi supuse restituirii (regulii claw-back) si decontarii amanate in legatura cu Pre-Plasamentul Institutional ("Actiuni Claw-back "), se preconizeaza sa aiba loc la sau in jurul datei de 23 iulie 2013, in cazul in care optiunea de a solicita restituirea (claw-back) nu a fost exercitata.

Prima zi de tranzactionare a Actiunilor Noi in cadrul Pre-Plasamentului Institutional este preconizata sa fie la Bursele de Valori Viena si Bucuresti 5 iulie 2013 si la Bursa de Valori Praga 8 iulie 2013. Actiunile Noi vor acorda dreptul la dividende pe deplin de la 1 ianuarie 2013. Prospectul necesar pentru majorarea de capital va fi publicat, printre altele, la link-ul http://erstegroup.web-bank.at/ro/ci2013.

J.P. Morgan Securities plc, Morgan Stanley Bank AG si Erste Group Bank AG actioneaza ca Joint Global Coordinators si Joint Bookrunners, in timp ce Commerzbank AG si ING Bank N.V. actioneaza in calitate de manageri (Co-Lead Managers) cu privire la majorarea de capital.