www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR: Creditele bancare au crescut cu 0,8% in mai 2013

Autor: Bancherul.ro
2013-06-26 00:08

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna mai 2013 cu 0,8 la sută (0,5 la sută în termeni reali) faţă de luna aprilie 2013, până la nivelul de 221 658,8 milioane lei, anunta BNR intr-un comunicat.


Creditul în lei s-a majorat cu 0,3 la sută (0,1 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 1,0 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,3 la sută).


La 31 mai 2013, creditul neguvernamental a înregistrat o reducere de 2,4 la sută (-7,3 la sută în termeni reali) faţă de 31 mai 2012, pe seama majorării cu 3,9 la sută a componentei în lei (-1,3 la sută în termeni reali) şi a diminuării cu 5,9 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 4,1 la sută).



Creditul guvernamental a scăzut în luna mai 2013 cu 1,8 la sută, până la 71 443,0 milioane lei. La 31 mai 2013, creditul guvernamental a înregistrat o diminuare de 13,2 la sută (-17,6 la sută în termeni reali) faţă de 31 mai 2012.