www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Mugur Isarescu: Podul Calafat-Vidin ar putea sa apara pe o bancnota euro

Autor: Bancherul.ro
2013-06-15 09:01

Podul peste Dunăre Calafat-Vidin ar putea concura în viitor să apară pe una din bancnotele de euro, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la inaugurarea obiectivului.


"Pentru că pe bancnotele de euro se folosesc poduri ca simbol al unităţii europene, al comunicării, al solidarităţii, cred că şi acest pod poate concura în viitor să apară pe una din bancnotele de euro", a spus guvernatorul Băncii Naţionale a României, cel care a semnat în martie 2000, în calitate de şef al Guvernului, acordul româno-bulgar referitor la construirea unui nou pod mixt.


Guvernatorul BNR a subliniat că în anul 2000, când s-a semnat contractul pentru construcţia acestui pod, spera ca acest obiectiv să fie realizat mai repede.


"Nu atât de repede ca romanii, care au făcut la 100 de kilometri de aici un pod în doi ani, dar oricum speram să-l facem mai repede", a precizat Isărescu, citat de Agerpres.


Acesta s-a arătat impresionat de modul în care arată podul Calafat-Vidin, apreciind că "efectiv, este un pod frumos".


"Acum pentru că îl văd finalizat, nu numai că am bucurie, dar sunt impresionat de cum arată. Este efectiv un pod frumos, un pod european, solid, eficient, care uneşte două părţi ale Europei", a menţionat guvernatorul BNR.


În încheierea discursului său, guvernatorul Băncii Centrale şi-a exprimat speranţa că podul va reprezenta în continuare prietenia româno-bulgară "într-o Europă unită".


La negocierile acestui proiect au participat Emil Constantinescu, preşedintele României din acea perioadă şi omologul bulgar, Peter Stoianov, dar şi premierii şi miniştrii de externe din cele două ţări.


Potrivit Ministerului Transporturilor, podul dintre Calafat şi Vidin, cofinanţat din Fondul de Coeziune al UE, este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de oraşul Istanbul din Turcia.


Podul are o lungime de aproximativ doi kilometri, patru benzi rutiere - două pe fiecare sens (3,75 m lăţime), linie simplă de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Din punct de vedere tehnic, pe sectorul rutier s-au executat lucrări pe aproximativ 8,9 km de drum, dintre care 3,2 km cu două benzi de circulaţie pe sens, patru pasaje cu o lungime de 345 m, 290 m, 92 m şi, respectiv, 83 m şi o staţie de taxare, inclusiv punctul de trecere frontieră - staţia de lucru Calafat. Sectorul feroviar a vizat lucrări de modernizare a 5,9 km linie simplă existentă până la staţia Golenţi, 1,9 km - în staţia Golenţi (patru linii) şi construcţia a 3,2 km linie nouă simplă, electrificată, care permite accesul direct de pe pod la calea ferată existentă Golenţi-Calafat.


Valoarea totală a investiţiei pentru partea română, asigurată din fonduri de coeziune şi de la bugetul de stat, este de 70,6 milioane de euro, din care 66,9 milioane de euro pentru execuţia lucrărilor.


Exploatarea podului şi perceperea taxelor pentru traversare va fi asigurată de o societate mixtă româno-bulgară cu sediul la Vidin. Echipe mixte de poliţişti de frontieră români şi bulgari vor efectua controlul călătorilor şi a mărfurilor pe teritoriul românesc - în cazul traficului rutier şi pe cel bulgar - în cazul traficului feroviar.


Taxele percepute pentru traversarea podului Calafat - Vidin variază între 6 şi 37 de euro, funcţie de categoria de vehicul rutier, de plata taxelor fiind scutiţi pietonii, bicicliştii, ambulanţele sau vehiculele folosite de poliţie şi pompieri.


Tarifele sunt percepute la acelaşi nivel pentru ambele sensuri de trecere şi se aplică nediscriminatoriu pentru vehiculele înmatriculate în România sau în alte state. Tarifele exprimate în lei se vor actualiza anual în funcţie de cursul euro. De asemenea, tarifele vor fi achitate de către persoanele fizice şi juridice române în lei şi în lei sau euro - de către persoanele fizice sau juridice străine.


Prin deschiderea circulaţiei pe podul Calafat -Vidin se va asigura fluidizarea traficului pe DN 7 (Valea Oltului) şi DN 6 (Arad - Turnu Severin - Calafat)


Podul mixt (rutier-feroviar) dintre Calafat şi Vidin, al doilea pod peste Dunăre, va facilita transportul combinat auto şi feroviar pe aripa sudică a Coridorului IV paneuropean, care se întinde de la Dresda, în Germania, până la Istanbul, în Turcia, precum şi interconectarea mai rapidă a axelor de transport din sud-estul Europei la marile coridoare de transport europene. Pe plan regional se asigură conectarea părţii de sud-vest a României cu nord-vestul Bulgariei, state membre ale Uniunii Europene, printr-o legătură modernă şi rapidă.