www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BCR este interesata de finantarea constructiei de autostrazi in regim de parteneriat public privat

Autor: Bancherul.ro
2013-06-08 18:46

BCR este interesata sa finanteze constructia de autostrazi in Romania prin sistemul de parteneriat public private (PPP), dar in anumite conditii ce s-au dovedit de succes si in alte state europene, precum asigurarea de catre stat a platilor pentru rambursarea creditelor din taxa de autostrada (plati de disponibilitate).


„BCR este interesata sa finanteze proiectele de infrastructura in parteneriat public privat si cred ca cel putin unul dintre cele trei proiecte care se discuta in prezent are sanse de a se realiza, in conditiile in care vor fi facute dupa modele de succes din alte tari europene”, spune Ioana Gheorghiade, director executiv project finance la BCR. Ea a dat ca exemplu acordarea de catre stat a unor plati de disponibilitate, care nu sunt insa prevazute in mod expres in actuala legislatie.


Banca urmareste astfel sa se asigure ca firma pe care a finantat-o va dispune de venituri pentru rambursarea creditului in urma exploatarii autostrazii din taxa impusa pentru utilizarea acesteia. Mai exact, ca statul va colecta eficient taxa de autostrada in vederea rambursarii finantarii.


Reprezentanta BCR spune ca toate proiectele tip parteneriat public privat din Europa au prevazut existenta respectivelor plati de disponibilitate.


Ea a precizat ca astfel de finantari se ramburseaza pe perioade lungi, de 25-30 de ani si cu o contributie proprie de la 25%, nu doar din partea companiei care deruleaza proiectul ci si din partea unui fond de investitii. Finantarea vine de la banca, in parteneriat cu institutii fiannciare internationale, precum BERD.


De la intrarea în vigoare a Legii parteneriatului public privat – 2010, autorităţile din România nu au reuşit să încheie niciun proiect. Ani la rând, mediul privat a solicitat o reglementare care să fie benefică ambelor părţi, aşa încât să poate fi încheiate proiecte în acest regim, însă autorităţile nu au reuşit acest lucru.
De aproape trei luni de zile, Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine, condus de ministrul Dan Şova, a iniţiat un proiect de lege prin care aduce mai multe schimbări la legea care vizează parteneriatul public privat.