www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Concluzie surprinzatoare a Consiliului Concurentei: Bancile ar face profit din emiterea de carduri chiar si in absenta comisioanelor interbancare la ATM-uri si POS-uri

Autor: Bancherul.ro
2013-05-30 15:02

Activitatea de emitere de carduri ar ramane profitabila pentru banci chiar si in absenta comisioanelor interbancare la ATM-uri si POS-uri, este una dintre concluziile unui studiu al pietei cardurilor realizat de Consiliul Concurentei, concluzie contrazisa insa de Visa si MasterCard, potrivit carora lipsa acestor comisioane ar afecta sistemul de plati cu cardul.

„Rezultatele analizei profitabilităţii indică faptul că, în situaţia ipotetică în care nu ar exista venituri din comisioane interbancare, activitatea de emitere înregistrează rate ale profitului pozitive, ceea ce sugerează că aceste comisioane interbancare încasate de băncile emitente nu sunt chiar indispensabile pentru funcţionarea sistemelor de plată cu carduri”, se arata in studiu.

Ce spun Visa si MasterCard

Studiul prezinta si opinia organizatiilor de plati cu cardul Visa si MasterCard, potrivit carora stabilirea unui comision interbancar este necesară pentru atingerea unei utilizări complete a sistemului cvadripartit de plăţi cu cardul. Comisioanele interbancare sunt plăţile realizate ȋntre băncile achizitoare şi băncile emitente cu privire la tranzacţii care presupun utilizarea sistemului de carduri ȋn cadrul căruia banca emitentă şi banca achizitoare nu reprezintă aceeaşi bancă membră (tranzacţii interbancare).

Dacă nu ar exista comisionul interbancar, lipsa unui acord ȋntre banca emitentă şi banca achizitoare cu privire la taxele de plată ar avea efecte negative asupra evoluţiei şi ȋmbunătăţirii sistemului de plăţi. Combinaţiile ȋntre comisioanele aferente deţinerii de carduri şi cele plătite de comercianţi generează diferite volume de utilizare a serviciilor 85 sistemului. Un anumit nivel al comisioanelor aferente deţinerii de carduri, combinat cu un anumit nivel al comisioanelor plătite de comercianţi, va majora utilizarea sistemului.

Lipsa acestor comisioane interbancare este privită de către sistemele de carduri ca o pierdere directă pentru consumatori, care ar suporta ei înşişi sumele echivalente acestui comision. Fiecare bancă emitentă ar trebui să ȋşi recupereze integral costurile suportate ca bancă emitentă din profiturile dobȃndite de la deţinătorii de carduri. Prin comparaţie, ȋn situaţia existenţei unui comision interbancar, aceasta trebuie să ȋşi ajusteze ȋn concordanţă activităţile de emitere, pentru a crea un echilibru ȋntre costuri şi profituri.

Cu alte cuvinte, băncile emitente de carduri de plată au nevoie de aceste venituri pentru a putea menţine profitabilitatea activitaţii de emitere, atrăgând astfel mai mulţi clienţi deţinători de carduri.

Un nivel uniform de comisioane poate afecta concurenta

Pe de alta parte, raportul Consiliului Concurentei arata ca „practica băncilor de stabilire, în mod uniform, a nivelului comisioanelor interbancare pentru ambele sisteme de carduri (Visa şi MasterCard), poate conduce la o posibilă restrângere a concurenţei atât între cele două sisteme de carduri cât şi între băncile achizitoare, comisionul interbancar fiind o componentă importantă a comsioanelor de servicii la comercianţi. Această concluzie are ȋn vedere şi faptul că, ȋncepȃnd cu anul 2012, după ce MasterCard a majorat nivelul comisioanelor interbancare aplicabil tranzacţiilor naţionale, băncile au transferat această majorare ȋn comisioanele percepute comercianţilor.”

Prin urmare, se precizeaza in studiu, stabilirea comisioanelor interbancare constituie un acord între întreprinderi sau o decizie a unei asociaţii de întreprinderi, care are ca obiect o posibilă restrȃngere a concurenţei, atȃt pe piaţa emiterii cȃt şi pe cea a achiziţionării cardurilor de plată, în principal prin tratamentul comun al băncilor în ceea ce priveşte cele două sisteme de carduri. De altfel, regulile celor două sisteme de carduri au permis băncilor stabilirea unor comisioane interbancare uniforme.

In studiul Consiliului Concurentei se arata ca „in cazul Romȃniei, ȋn concordanţă cu regulile celor două sisteme de carduri, nivelul comisionului interbancar aplicabil pe piaţa naţională a plăţilor cu carduri este rezultatul unui acord multilateral ȋntre băncile care deţineau circa 98% din piaţa internă a cardurilor, şi prezintă următoarele valori: 0,5% + 2,50 lei (0,58 euro) pentru tranzacţiile ATM, ȋn care comisionul este plătit de banca emitentă băncii achizitoare (proprietara ATM-ului), şi 1,00 % (standard), 1,50 % (e-commerce) şi 0,7% (petrol) pentru tranzacţiile POS, ȋn care comisionul este plătit de banca achizitoare băncii emitente).

Nivelul comisioanelor interbancare a rămas neschimbat o perioadă îndelungată de timp (1996-31.12.2011) în pofida modificărilor condiţiilor de piaţă. Aceste niveluri ale comisioanelor de interbancare sunt comune ambelor sistemele de carduri, Visa şi MasterCard, precum şi ambelor tipuri de carduri, deşi cardurile de credit sunt mai scumpe decât cele de debit.

„Ȋn concluzie, având în vedere constatările prezentului Raport, propunem ca, ȋn ceea ce priveşte stabilirea comisionului interbancar la nivel naţional, pentru a se asigura că piaţa emiterii şi acceptării cardurilor bancare nu este în niciun fel afectată de posibile practici anticoncurenţiale, Consiliul Concurenţei să acorde o atenţie deosebită acestui subiect în activitatea viitoare, ȋn concordanţă şi cu acţiunile Comisiei Europene cu privire la sistemele de plăţi prin carduri”, se arata in incheierea raportului.