www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



CE: Clientii bancilor in faliment ar putea primi banii inapoi in cel mult trei zile

Autor: Bancherul.ro
2008-10-15 14:59
Comisia Europeana (CE) a propus, miercuri, ca depozitele la băncile din UE să fie garantate până la 50.000 de euro, plafon care va creşte la 100.000 de euro după un an, şi reducerea de la trei luni la trei zile a perioadei în care se plătesc compensaţiile în cazul falimentului instituţiilor de credit.

Noile reglementări au scopul de a creşte protecţia deponenţilor şi de a menţine încrederea acestora în siguranţa sistemului financiar, se arată într-un comunicat al CE.

Propunerile CE trebuie să fie adoptate de Parlamentul European şi de Consiliul de Miniştri.

Statele UE pot decide să ridice suma garantată peste nivelul de 50.000 de euro.

Miniştrii de Finanţe din UE au convenit la începutul lunii octombrie că plafonul trebuie majorat de la 20.000 euro la 50.000 de euro, pentru a susţine încrederea în economisire în contextul crizei financiare internaţionale.

De asemenea, oficialii europeni au promis că vor lua toate măsurile necesare pentru protejarea depozitelor consumatorilor.

În România, Guvernul a aprobat, marţi, o ordonanţă de urgenţă prin care plafonul de garantare a depozitelor constituite de populaţie la bănci a fost majorat de la 20.000 euro la 50.000 de euro începând de miercuri, 15 octombrie 2008, pentru minimum un an.