www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Florin Danescu, ARB: Bancile ar fi mai deschise spre creditare daca nu ar exista excese privind intrarea firmelor in insolventa

Autor: Bancherul.ro
2013-05-14 15:07

Florin Dănescu (foto), preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) spune ca este necesară urgentarea modificării şi completării legislaţiei privind insolvenţa persoanelor juridice, limitând şi sancţionând excesele.

"Băncile ar fi mai deschise spre creditare dacă impactul legislaţiei privind insolvenţa şi modul de aplicare nu ar produce distorsiuni prin excesele intrării în inslovenţă. Este necesară urgentarea modificării şi completării legislaţiei privind insolvenţa persoanelor juridice, limitând şi sancţionând excesele", a spus Florin Dănescu, la o conferinta pe tema IMM-urilor gazduita de BNR.

Preşedintele executiv al ARB a declarat că obiectivele comunităţii bancare urmăresc să asigure creditorilor o viziune mai transparentă în privinţa gestionării procedurii de către judiciar şi protecţia intereselor creditorilor majoritari şi chiar garantaţi.

"ARB este implicată activ în redactarea amendamentelor la legislaţia privind insolvenţa alături de consultanţii desemnaţi de Ministerul Justiţiei. Activitatea este menită să conducă la adoptarea Codului Insolvenţei, care va integra coerent toate amendamentele din această materie", a declarat Dănescu, citat de Agerpres.

Acesta a explicat că impactul crizei asupra rezultatelor financiare şi intrarea în insolvenţă a unui număr important de companii menţine încă o atitudine prudentă în ceea ce priveşte creditarea. Numai în primul trimestru numărul firmelor intrate sub incidenţa legii insolvenţei se ridică la 4.500.

Potrivit oficialului ARB, costurile generate de provizioanele pentru împrumuturile nerambursate sunt mai mult decât relevante. Soldul creditelor aflate în categoria pierdere se cifrează la aproximativ 11,5 miliarde de euro, acestea fiind provizionate integral. La nivelul întregii economii, suma vehiculată a fi prinsă în labirintul insolvenţei este de aproximativ 25 miliarde de euro, rata de recuperare fiind simbolică, iar cele mai multe dosare eşuează în faliment.

De asemenea, acesta a spus că trebuie avută în vedere sancţionarea drastică a încălcării disciplinei în onorarea cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor emise de debitori.