www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Fuziunea National Bank of Greee (NBG) - EFG Eurobank continua conform planurilor, spune seful NBG

Autor: Bancherul.ro
2013-04-04 09:32

Fuziunea dintre National Bank of Greee (NBG) si EFG Eurobank va continua conform planurilor, a declarat directorul general al NBG, Alexandros Tourkolias, dupa ce in presa internationala au aparut informatii ca troica creditorilor internationali ai Greciei ar avea unele obiectii.


Fuziunea ar urma sa aiba loc si in Romania intre Banca Romaneasca, detinuta de NBG si Bancpost.


"Nu am fost informat despre vreo reactie. Toate aprobarile necesare au fost acordate de institutiile abilitate din Grecia si strainatate", a afirmat Tourkolias ca raspuns la intrebari despre posibila opozitie a UE, FMI si Bancii Centrale Europene, scrie cotidianul elen Kathimerini.


Seful NBG a adaugat ca atat el cat si consiliul director al bancii actioneaza confom reglementarilor pentru derularea recapitalizarii si fuziunii celor doua banci, scrie Mediafax.


Creditorii internationali au afirmat ca banca rezultata in urma fuziunii ar fi prea mare, situatie care ar putea crea probleme la gasirea unui investitor strain dupa incheirea unei perioade de cinci ani sub controlul Fondului Elen pentru Stabilitate Financiara.


Surse de la National Bank au afirmat ca ingrijorarile troicii nu sunt justificate, intrucat economiile de costuri obtinute din fuziune vor atat de mari incat sustin logica acestui efort. Bancile estimeaza reduceri de costuri de 600 de milioane de euro pe an in urma fuziunii.


"Pe termen lung, beneficiile acestor sinergii sunt estimate la circa 3-4 miliarde de euro", a afirmat o sursa de la National Bank, citand interesul recent al firmei canadiene Fairfax Financial Holdings pentru recapitalizarea bancii.


Oferta nu a fost descurajata de dimensiunile noii banci, a spus sursa. Din contra, perspectiva unei institutii de credit cu operatiuni de amploare a reprezentat un motiv al interesului investitorilor privati.


Potrivit unor surse, troica vrea ca cele doua banci sa fie recapitalizate separat si sa ramana entitati separate. Reprezentantii creditorilor internationali sunt ingrijorati ca noua banca ar avea active de 170 miliarde de euro, apropiate de PIB-ul Greciei, de 190 miliarde de euro. In consecinta, banca nou creata ar reprezenta un risc, in caz de probleme.