www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Vanzarea ATE Bank este intarziata de SIF Oltenia

Autor: Bancherul.ro
2013-04-02 16:02

Vânzarea ATE Bank România este întârziată de cererea SIF Oltenia de a se retrage din bancă şi a-şi recupera investiţia de 300.000 de euro, odată cu divizarea instituţieide credit, preşedintele societăţii de investiţii, Tudor Ciurezu, afirmând că îşi asumă şi o pierdere totală dacă afacerea eşuează.

"Este o situaţie mai critică cu banca. Eu am promisiunea că vor fi cumpărate tilturile SIF. La discuţiile de ultima dată cu persoanele din anturajul afacerii spuneau că sunt interesaţi în preluarea participaţiei SIF. Aşteptăm să vedem", a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele SIF Oltenia, Tudor Ciurezu.

Întrebat dacă prin blocarea tranzacţiei SIF nu riscă să piardă întreaga participaţie la ATE Bank, Ciurezu a răspuns că în afaceri "se pierde şi se câştigă".

În varianta în care SIF Oltenia se va adresa în instanţă, se va dispune, potrivit legii societăţilor comerciale, plata acţiunilor la valoarea nominală rezultată din evaluarea băncii, care în prezent are patrimoniu negativ. În cazul în care tranzacţia eşuează, Piraeus Bank are varianta de a prelua doar o parte din activele ATE Bank şi să ceară lichidarea instituţiei de credit.

"Avem o investiţie de 300.000 de euro pe care vreau s-o recuperez. Aş investi într-o bancă sănătoasă, dar deocamdată vreau să ies (...) Oricum, este acelaşi lucru. De ce nu ar da 300.000 de euro pentru o tranzaţie care valoreză mai mult de 1 milion de euro? Pentru că a lichida o bancă se fac cheltuieli şi timpul necesar lichidării costă", a mai spus Ciurezu.

Potrivit situaţiei detaliate privind investiţiile publicate de SIF Oltenia pentru finele anului trecut, participaţia la ATE Bank este înregistrată cu o valoare de 354.000 de lei şi nu de 300.000 de euro.


La mijlocul anului trecut, Piraeus Bank Grecia a preluat ATE Bank Grecia, inclusiv toate sucursalele din regiune, adică şi 93,27% din acţiunile ATE Bank România. Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM deţine 3,83% din acţiunile ATE, în valoare nominală de 8,45 milioane lei, iar restul titlurilor sunt împărţite între 2.330 de persoane fizice şi juridice (2,07% din acţionariat - 4,57 milioane lei şi 105 firme cu 0,84%, respectiv acţiuni de 1,84 milioane lei), dintre care o participaţie de 0,6% aparţine SIF Oltenia.